Toate drumurile duc mâine spre Pîncota, acolo unde Şoimii şi Naţional Sebiş se înfruntă de la ora 18 în cel mai importat şi aşteptat meci al sezonului. Echipa lui Dan Cuedan porneşte din postură de favorită în finala pentru promovare, având şi varianta unui egal, dar Sebişul vrea să prelungească verdictul până în ultima etapă a play-off-ului din C5. Pentru asta, trupa lui “Ştili” Abrudean are nevoie de victorie, altfel la Pîncota va curge multă şampanie. Orgoliile sunt mari, rivalitatea este deja cunoscută, rămâne doar să vedem cine va avea câştig de cauză. Cert este că judeţul Arad şi-a asigurat deja un loc în liga secundă, atâta timp cât Cugirul nu mai are nici o şansă la primul loc, după înfrângerea din runa trecută, cu Pîncota.
În “Podgoria” arădeană e multă linişte şi concentrare, conducerea clubului pregătind în detaliu marele derby de mâine. Doar Irimia e suspendat, dar Paşcalău s-a dovedit providenţial de când a intrat în poartă, astfel că gazdele vor aborda meciul în cea mai bună formulă. Probleme mai delicate sunt în tabăra Sebişului, unde egalul de la Baia Mare nu a fost digerat deloc de conducere. La Răducă şi Higyed s-a renunţat, iar Blănaru, Albert şi Dobricean au primit un ultim avertisment, astfel că atmosfera pare destul de tensionată în tabăra Naţionalului. Plus că şi Beuran e incert după accidentarea de la Baia Mare.
“Sebişul îşi va juca ultima şansă, va fi cu siguranţă un derby total. Aşteptăm un stadion plin, pentru că suntem în faţa unei performanţe extraordinare. Puţină lume ştie că noi avem şi un obiectiv al vestiarului, acela de a nu pierde nici un meci acasă. Dar vrem să scoatem maxim din acest joc şi la final să ne putem bucura”, spune Dan Cuedan, completat de preşedintele alb-negrilor, Pavel Piroş:
“Poate fi considerat un meci decisiv pentru promovare, chiar dacă noi avem şi varianta ultimei etape. Avem nevoie de un singur punct în două etape, pentru a promova în Liga a 2-a. Mă aştept la un meci de orgoliu şi de mare angajament, în care experienţa şi valoarea echipei noastre îşi poate spune cuvântul.” Dincolo, la Sebiş se vorbeşte mai puţin înaintea meciului, Adrian Abrudean rezumându-se să spună: “Trebuie să fim mai uniţi ca niciodată, promovarea încă se joacă!”