Şoimii Pîncota s-a deblocat chiar pe finalul anului, iar victoria cu Olimpia Satu Mare i-a detaşat şi mai mult pe arădeni de ultimele două clasate, CS Caransebeş şi FC Bihor. Al doilea succes stagional le-a redat încrederea elevilor lui Dan Cuedan, care vor să încheie pozitiv 2014. La ultimul meci din acest an, „şoimii” sunt decişi să dea lovitura pe terenul celor de la FC Olt Slatina, orice punct fiind important în lupta pentru evitarea retrogradării. Echipa este în continuare alături de preşedintele clubului, Pavel Piroş, care şi-a pierdut sora, decedată într-un spital din Germania, astfel că o victorie ar reprezenta un pansament la tristeţea conducătorului din Podgorie.
Alături de preşedintele Piroş
„Mâine, înainte de plecare, vom merge cu autocarul la Apateu, pentru a fi alături de preşedintele nostru, în greaua suferinţă pricinuită de decesul surorii sale. Demonstrăm că rămânem o familie, atât la bine cât şi la greu”, spune antrenorul Dan Cuedan. Revenind la meci, nu va fi deloc uşor în faţa Oltului, grupare care etapa trecută a remizat pe terenul revelaţiei Poiana Cîmpina. La doar o lungime de play-off, gazdele cedează greu puncte pe teren propriu.
Cuedan: „Mă aştept la un meci frumos”
„Ne dorim să încheiem anul cu un rezultat pozitiv, mai ales că avem o serie de trei jocuri fără gol primit, din care am obţinut cinci puncte. Slatina se află pe o pantă ascendentă, vine după egalul surprinzător de la Cîmpina, unde doar Poli a luat puncte. Au o stabilitate în special la banca tehnică, iar Dan Oprescu e un antrenor bun, care cunoaşte bine fotbalul arădean şi chiar echipa noastră, el lucrând în trecut cu mulţi jucători din lotul Pîncotei. Nu reprezentăm nici un secret pentru el. Mă aştept la un meci frumos şi deschis, în care cel mai bun să câştige, sper să fim noi aceia”, ne-a declarat Dan Cuedan, care nu are probleme deosebite de lot.
„19” în lotul de Slatina
Irimia şi Polgar acuză probleme medicale, dar sunt recuperabili până la ora jocului. Cuedan va deplasa un lot format din 19 jucători, printre care se va număra şi juniorul Nica. Pîncota ocupă locul 9 după 15 etape, cu 12 puncte, iar cu o victorie, play-off-ul nu ar mai fi atât de departe de „alb-negri”. Meciul se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 11 şi contează pentru etapa a 16-a din cadrul seriei a II-a a ligii secunde.