Victoria spectaculoasă de etapa trecută, 3-2 la Ghiroda, a venit exact la timp pentru “şoimii” lui Flavius Sabău, care s-au deblocat după trei înfrângeri la rând în “C4”. Reuşitele semnate de Trabalka, Vasinc şi Deta au asigurat încă din prima repriză victoria Lipovei, echipă care leagă, în sfârşit, evoluţiile bune din teren şi cu un rezultat pe măsură. „S-a adeverit ceea ce spuneam și anume că am jucat bine și în meciurile pe care le-am pierdut și că până la urmă o să ne iasă și nouă rezultatele. Sper că am depășit problema psihică și abordăm meciul de acasă, cu Reșița, cu multă încredere”, spune antrenorul Flavius Sabău, completat de preşedintele clubului, Radu Pop: “Sunt foarte fericit că am reușit să trecem de blocajul mental după cele trei înfrângeri consecutive și să câștigăm în deplasare la o echipă bună. Sunt bucuros și că am avut în teren foarte mulți tineri, care au dat totul din ei și au muncit mult. Îi felicit pe toți, au fost admirabili.” Victoria împotriva timişenilor a fost deja arhivată, iar toate gândurile “şoimilor” duc acum spre importantul meci de sâmbătă, ora 14, cu Şcolar Reşiţa, formaţie care la începutul sezonului îşi manifesta intenţii de promovare.
Attila Bier a fost numit antrenor secund
Între timp, bănăţenii şi-au mai pierdut din elan, iar locul 5, la nu mai puţin de nouă lungimi distanţă de liderul solitar din Şirineasa, aşează Reşiţa în plutonul fruntaş, dar cu şanse minime de accedere în Liga a II-a. De cealaltă parte, nou promovata Şoimii Lipova a urcat până pe 10, însă nu departe de zona “fierbinte”, astfel că o victorie ar fi foarte importantă în Podgorie. Ca şi o noutate, Attila Bier, 36 de ani, a fost numit antrenor secund, urmând să devină principalul ajutor al lui Flavius Sabău, într-un staff tehnic ce-i mai mai cuprinde pe Florin Trifoi, antrenorul cu portarii și preparatorul fizic, Bogdan Hetco. “Bier rămâne jucătorul nostru, un om de mare caracter. Poate, ne va mai ajuta în ceva meciuri, dar cel mai mult ne va fi de folos în pregătirea echipei din noua sa postură. Prin exeperiența acumulată în atâția ani de fotbal la echipe bune, îi poate ajuta pe cei tineri să crească mai rapid în joc”, mai spune Radu Pop.
Flavius Sabău: “Să legăm câteva victorii”
Flavius Sabău are ceva probleme de lot înaintea meciului de sâmbătă, dar speră ca echipa să lege a doua victorie, pentru a mai urca în clasament: “Copil e învoit, va fi plecat în Germania pentru un botez, iar Trabalka (foto) are ceva probleme la coapsă, sperăm să îl recuperăm până la ora jocului. Cu Reşiţa avem şansa noastră, m-aş bucura să confirmăm din nou şi să câştigăm. Ne aşteaptă un meci dificil, împotriva unei formaţii cu un obiectiv important, care joacă direct pe poartă. Au două vârfuri masive şi ne va fi greu, dar nu imposibil să ne adjudecăm cele trei puncte”, ne-a declarat Flavius Sabău, care a impus şi un obiectiv pe termen scurt: “Să legăm câteva victorii pe acest final de an, pentru a avea linişte în iarnă şi a pregăti cât mai bine returul de campionat.”
Şoimii Lipova vrea să stopeze o altă candidată la promovare
Facebook Comments