Campioană în stagiunea trecută din „C8”, Şoimii Lipova şi-a respectat statutul de favorită în meciul din turul doi al Cupei României la fotbal. Echipa pregătită de Flavius Sabău începe uşor dar sigur să se acomodeze cu noul sistem de joc impus de antrenor, un 4-3-3 destul de ofensiv, iar asta s-a văzut şi în primul meci oficial al sezonului. Chiar dacă s-a conturat destul de greu, victoria de pe terenul timişenilor de la CSC Dumbrăviţa e importantă şi în perspectiva debutului în noul campionat. Unicul gol al întâlnirii a fost reuşit de Gavrilă, în minutul 70, dintr-o pasă venită de la Filimon. S-a terminat 1-0 pentru Lipova, care a început duelul în formula: Buta – Gherasim, Nicolescu, Abel Popa, Polgar – Bodri, Suslak, Gavrilă (87 Haţegan) – Ban (46 Sahli), Trabalka (85 Stoin), Filimon. Tot o victorie la limită şi calificarea în turul 3 a obţinut şi Crişul Chişineu Criş. Formaţia lui Adrian Abrudean avea o misiune mai grea în fieful bihorenilor de la Lotus Băile Felix, fostă CS Sînmartin, dar vicecampioana seriei a opta din sezonul trecut s-a impus cu 1-0, reuşită semnată de Modan, în minutul 7.
Golurile lui Gavrilă şi Modan, decisive pentru calificarea în turul trei
Roșca – Haloș, S. Sabău, Nistor, Siminic – Ciubotariu (81 Teşedan), Tănase (69 Ivan) – Clej, Susan, Giurgiu – Modan a fost primul „11” trimis de Crişul. Singura veste proastă a venit de la Periam, acolo unde Progresul Pecica avea să fie eliminată din competiţie de gazdele de la Avântul. S-a terminat 2-1, goluri marcate de Trandu, în minutul 19 şi Viaşu, minutul 71, respectiv Oancia, minutul 46. Capătă a avut şansa egalării pe final, însă a ratat incredibil din postură de singur cu portarul. Sorin Bălu a început cu: Zamfir – Tambor (46 Răchită), Telescu, Wild, Podină – Ștefan, Oancia, Saizu (64 Arsene), Onișor (46 Bănăţan) – Enciu, Capătă. Aşadar, două din cele trei divizionare arădene de Liga a III-a merg mai departe în Cupa României.