Șoimii Lipova a încheiat turul din ”C4” pe locul 11, sub așteptările oficialilor nou promovatei arădene, care își exprimau la începutul sezonului ambiția de a se clasa în primele șase locuri. Lipsa experienței și a omogenității, dar și riscul asumat de a merge pe mâna unor juniori foarte tineri sunt, însă, câteva dintre explicațiile rezultatelor ceva mai slabe. Înfrângerea surprinzătoare din ultima etapă a turului, 2-3 în deplasarea de la codașa CNP Timișoara, atârnă greu la moralul ”șoimilor”, care paradoxal au făcut destule jocuri bune în toamnă, păcătuind în schimb prea mult la eficacitate. Echipa pregătită de Flavius Sabău se pregătește până pe 15 decembrie, urmând să mai dispute un amical și săptămâna viitoare, între timp fiind programat, pentru ziua de vineri, 8 decembrie și banchetul de final de an. Concluziile turului de campionat le trage președintele clubului, Radu Pop, cel care rămâne un optimist incurabil și în condițiile date:
Radu Pop: ”Ne-am asumat riscuri”
”Suntem, ca și familie, începători în Liga a III-a, iar asta s-a văzut. Chiar dacă unii jucători au experiență la acest nivel și chiar mai sus, echipa a fost schimbată destul de mult, iar un grup cum suntem noi are nevoie de cel puțin șase luni pentru a se roda și a da rezultate. Ne-am asumat riscul aducerii unor juniori ceva mai tineri, de 17 ani, dar am gândit asta pentru viitor, să îi creștem și să îi formăm cum vrei noi, pentru ca peste doi ani să avem o echipă bună. Vrem să o luăm pas cu pas, la fel ca și când am promovat în acest eșalon, strategie care sperăm să dea și de această dată roade.” Șoimii Lipova va prepara returul într-un cantonament de iarnă, iar schimbările la nivel de lot nu se vor lăsa așteptate:
Două variante de cantonament
”Vrem să ne pregătim cât mai bine, pentru a arăta o altă față în retur, la fel cum s-a întâmplat în anii trecuți, chiar dacă vorbim de eșaloane inferioare. Avem pentru cantonamentul de la sfârșitul lunii ianuarie două variante, una în Ungaria și una la Herculane, unde am mai fost și de la care avem deja oferta. E logic să întărim și lotul, vor fi cu siguranță noutăți, dar toate la timpul lor. Dacă ne pregătim bine în iarnă, eu cred că putem termina în primele șase locuri, nu e nimic imposibil. Mă bazez și pe faptul că în tur am avut doar două adversare care și-au creat ocazii mai multe ca noi, Sebișul și Reșița”, mai spune Radu Pop.
Tot în Podgorie și în retur
Marele ”of” în actualul sezon rămâne stadionul și terenul de antrenament, echipa fiind nevoită să joace practic la….Pâncota meciurile de pe teren propriu: ”Din păcate, stadionul din Lipova nu e încă gata, iar lipsa forței de muncă ne-a afectat și pe noi. Tribuna și acoperișul sunt aproape finalizate, dar cea mai ciudată și complicată problemă e cu terenul. Sunt două variante, rulouri – care ar presupune o perioadă ceva mai scurtă – și însămânțare, care abia în vara anului viitor și-ar putea găsi finalitatea. În proporție de 99 la sută, în returul de campionat vom juca tot la Pâncota. Lucrăm la un teren de antrenament în Băi, pentru a-l avea la dispoziție anul viitor”, conchide președintele de la Șoimii.
Șoimii Lipova rămâne pe poziții: ”Să arătăm o altă față în retur”
Facebook Comments
previous post