Federația Română de Fotbal a stabilit, prin împerechere pe baza zonelor geografice, programul turului 4 din Cupa României, ediția 2020/2021. Partidele în care intră în competiție și celelelate 11 formații din Liga 2 sunt programate marți și miercuri, 20 și 21 octombrie. Cele 16 meciuri au loc într-o singură manșă, eliminatorie. Învingătoare la „masa verde” în fața conjudețenei de la Cermei, care nu ar fi obținut la timp avizul de la DSP în urma celor două cazuri de COVID, Șoimii Lipova va da piept cu una din fostele campioane ale României, Ripensia Timișoara. Cele două echipe s-au întâlnit și în două amicale în această vară, împărțindu-și victoriile.
Lipova s-a impus la Timișoara cu 3-2, iar „Ripi” și-a luat revanșa la Sânnicolau Mic, cu 4-1. În cartierul arădean, pe arena „Banatul” se va juca și meciul de Cupă de miercuri, 20 octombrie, începând cu ora 14:30. Șoimii Lipova este liderul seriei a 8-a din Liga a III-a, iar Ripensia ocupă poziția a 17-a în eșalonul secund, cu două victorii și patru eșecuri.
Programul turului 4 al Cupei României, ediția națională 2020/2021:
Marți, 20 octombrie 2020, ora 14:30
Viitorul Şelimbăr – Universitatea Cluj
Dacia Unirea Brăila – SCM Gloria Buzău
Progresul Spartac – Rapid
ACSO Filiaşi – U Craiova 1948 SA
Miercuri, 20 octombrie 2020, ora 14:30
CSC Sânmartin – Fotbal Comuna Recea
Şoimii Lipova – Ripensia Timișoara
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ASU Politehnica Timișoara
SR Municipal Braşov – FK Csikszereda
Şomuz Fălticeni – ACSM Ceahlăul Piatra Neamț
Hușana Huși – CSM Focşani
Axiopolis Sport Cernavodă – Farul Constanţa
Mostiştea Ulmu – Dunărea Călăraşi
Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti
Concordia Chiajna – CS Mioveni
CSM Slatina – Turris Oltul Turnu Măgurele
Viitorul Dăeşti – Viitorul Pandurii Târgu Jiu.