SOIMII LIPOVA NU IARTA NIMIC PE TEREN PROPRIU

by Sorin Haut

Şoimii Lipova îşi continuă parcursul fără greşeală de pe teren propriu în Liga 4 Arad. Echipa pregătită de Marius Grad a obţinut sâmbătă, în faţa Păulişului, a patra victorie acasă din tot atâtea meciuri. Înfrângerea de runda trecută, cu UTA II Şiria, a fost uitată repede şi Lipova a bifat un nou meci spectaculos. Gazdele s-au văzut conduse repede, după un gol semnat de Daniel Popa, în minutul 13, dar Lăcătuş a restabilit egalitatea până la pauză, reuşită semnată în minutul 35. „Şoimii” au rezolvat meciul în repriza a doua, când Toc şi Edu au marcat la interval de şase minute, pentru ca pe final să se mai marcheze de două ori. Păulişul a redus din diferenţă prin acelaşi Daniel Popa, pentru ca scorul final să fie stabilit de Ghergar. Un meci în care Lipova a marcat, dar a şi ratat foarte mult, aspect care l-a nemulţumit de pe Marius Grad:

Grad: „Per total, sunt mulţumit”

Am irosit foarte multe ocazii, ceea ce nu e bine deloc. Era un meci care mă gândeam că nu avem cum să nu îl câştigăm, dar păcat că luăm foarte uşor şi goluri. Per total sunt mulţumit, mă bucură parcursul de pe teren propriu, dar ar fi bine să ne prezentăm la fel şi în deplasare. Etapa viitoare ne aşteaptă un meci foarte greu, tot acasă, cu Zăbraniul”, ne-a declarat antrenorul Lipovei, Marius Grad. Şoimii a aliniat împotriva Păulişului următoarea formulă: Trifoi – Cuciula (87 Iuga), Ţiţca, Moisă, Lăcătuş – Ghergar, Cati, Toc, Gornic (85 Zoica) – Pavel (87 Iercan), Edu (78 Bimbo). Nou promovată în eşalonul patru, Lipova urcă pe locul 5 în clasament, la doar un punct distanţă de a doua clasată, Gloria CTP, iar echipa de pe valea Mureşului e în grafic.

Facebook Comments