Vicelider în seria a opta din Liga a III-a la fotbal, Șoimii Lipova a mai realizart în această săptămână două transferuri importante, după cele ale lui Enciu, Popovici, Jichici, Grigoriu și Angheli. La formația de pe valea Mureșului revine după doi ani și jumătate Denis Rusu (foto), mijlocașul de 21 de ani cedat de divizionara terță UTA-ei și apoi, după un sezon, la campioana CFR Cluj. Tânărul fotbalist originar din județul Bihor nu a jucat însă niciun minut sub comanda lui Dan Petrescu, iar la Chindia Târgoviște, echipa din Superligă la care a fost împrumutat ulterior, doar 10 minute. Apoi, CFR-ul l-a împrumutat tocmai în Liga a III-a, la Unirea Ungheni, unde nici Flavius Sabău, fostul său antrenor de la Lipova, nu l-a utilizat prea mult. Rusu a jucat în 10 meciuri, a marcat un singur gol în Cupă și a reușit trei asissturi, în campionat. Și cealaltă achiziție a săptămânii revine la o formație din județul nostru, dar după șase ani, când jucase pentru Sebiș. Portarul Ionuț Poiană, 25 de ani, este din București, a fost crescut de FCSB, ajungând până în finala Campionatului Național de Juniori C din sezonul 2012-2013, pierdută în fața Viitorului lui Hagi. Totodată, Poiană a fost și o prezenţă constantă la naţionala U16, condusă de Florin Răducioiu. Apoi a jucat la Luceafărul Oradea, Național Sebiș, Turris, FCSB și Unirea Slobozia. Cu aceste două transferuri, lotul Lipovei este conturat în proporție de 99%. Miercuri a fost demarată și seria amicalelor, în compania juniorilor mari ai UTA-ei – U18, care sunt lideri în seria de vest a Ligii de Tineret.
Abrudean și-a adus portar crescut de FCSB, 5-1 cu puștii UTA-ei
Pe terenul „Motorul”, „alb-albaștrii” lui Adi Abrudean s-au impus cu 5-1. Andrei Rusu a deschis scorul pentru Șoimii, după pasa lui Modan, după care UTA U18, formație pregătită de Sandu Gaica, Adi Ungur și Costel Bogoșel, a egalat prin Raul Popa. Scorul pauzei a fost 2-1 pentru divizionara terță, pentru care a punctat și Modan. Ambele formații au schimbat liniile la pauză, dar plusul evident de experiență și-a spus cuvântul și atacantul timișorean Alex Popovici – o altă achiziție a iernii – fotbalist cu peste 100 de meciuri de Liga 1 în carieră, a marcat pentru 4-1. Clej și David Pop I au înscris și ei pentru o victorie clară a lipovanilor. Pe teren s-au aflat și șase dintre cele șapte achiziții ale iernii, la Lipova: Angheli, Grigoriu, Enciu, Jichici, Popovici și Denis Rusu. Portarul Poiană va ajunge doar luni la echipă. Să mai spunem că la amical au asistat și cei din staff-ul tehnic al UTA-ei, în frunte cu Laszlo Balint. Sâmbătă, UTA U18 întâlnește Ineul, pe „Motorul”, de la ora 11, iar Lipova s-ar putea deplasa până la Cermei, pentru a-și măsura forțele cu echipa lui Cristian Todea.
Formații:
UTA U18: Mociu (65 Bârlădeanu) – Manoilă (46 Iurasciuc), Iurasciuc (65 Calotă), Bokse, Anișorac (65 Manoilă) – M. Salka (46 Fukenhauzen), Ristin (46 Mircea) – R. Popa (46 Temian), Ekmecki (46 Țintaș), Ronai (46 Bădău) – Andreaș (46 Morar).
Lipova (repriza I): Buta – Cristiu, Sabău, A.Popa, Angheli – O.Bulza, Susan, Gavrilă, Pamfile – Modan, A.Rusu
Lipova (repriza a doua): Buta – Clej, Al.Nagy, Giosu, D.Pop II – Grigoriu, Jichici, D.Pop I, D.Rusu – Popovici, Enciu.