Remiza albă de runda trecută, 0-0 cu Ghiroda și Giarmata Vii, i-a asigurat Lipovei în mare măsură prezența în primul baraj de promovare, în fapt obiectivul echipei în acest sezon. Nu este încă tranșată lupta cu timișenii, la 4 puncte în spate cu două etape înainte de finalul play-off-ului seriei a opta. Pentru a nu risca nimic, jucătorii lui Adi Abrudean mai au nevoie de un singur succes din două partide împotriva unor formații ce nu mai au miză pe acest final de play-off. Prima dintre aceste dispute este programată sâmbătă, de la ora 18, pe arena „Mircea Chivu” din Reșița, acolo unde liderul CSM a câștigat deja și matematic seria și așteaptă să vadă cu cine va juca la baraj, dintre Filiași și Târgu Cărbunești. Dacă nu vor reuși să câștige la Reșița, șoimii trebuie să o facă în ultima rundă, în fața conjudețenei Crișul, echipă ce și-a propus parcă să încurce doar Lipova în play-off!
Lipova poate profita de faptul că liderul a câștigat și matematic seria
Dar poate că trupa lui Dan Stupar le va pune, vineri, piedică și timișenilor de la Ghiroda, în ultimul meci din acest sezon în fața propriilor susținători, iar atunci Lipova poate sărbători calificarea la baraj. Dacă vor accede în meciurile eliminatorii pentru promovare, prima adversară a alb-albaștrilor este CSM Deva, câștigătoare a seriei a șaptea. În play-out, Pecica are finală pentru primul loc cu Buziașul, în vreme ce soarta Ineului și a Cermeului pare deja pecetluită, ambele urmând să ia drumul Ligii a IV-a…
Liga a III-a, seria 8, play-off – etapa a opta:
Crișul – Ghiroda, vineri, ora 18
Reșița – Lipova, sâmbătă, ora 18
Clasament
Liga a III-a, seria 8, play-out – etapa a opta:
Cermei – Pobeda, vineri, ora 18
Ineu – Periam, vineri, ora 18
Pecica – Buziaș, sâmbătă, ora 18
Clasament