Derby-ul judeţean din turul trei al Cupei României la fotbal, meci disputat pe stadionul „Aurel Ardelean” din oraşul de pe Crişul Alb, a revenit la fel ca în ediţia precedentă, celor de la Şoimii Lipova. Campioană în C8 în stagiunea trecută, formaţia pregătită de Flavius Sabău a vrut şi a reuşit să şi reconfirme superioritatea în faţa principalei rivale din judeţ, Crişul Chişineu Criş. Meciul a fost echilibrat şi cu ocazii la ambele porţi, dar diferenţa s-a făcut în ultimul sfert de oră. La doar cinci minute de la intrarea pe teren, Ban a prins un şut excelent de la 20 de metri uşor lateral dreapta, mingea a „muşcat” transversala şi s-a oprit în poarta lui Roşca, 0-1 în minutul 75. Cu probleme în ultima treime, gazdele nu au avut reacţie şi s-au lăsat descoperite în apărare, Bozian marcând pentru 0-2 în prelungiri, spre bucuria inspiratului Sabău, ale cărui schimbări s-au dovedit decisive în stabilirea câştigătoarei.
Ban şi Bozian au făcut diferenţa în ultimul sfert de oră
Cu un lot mai bun, Lipova se califică în turul 4 al competiţiei „KO”, iar visul aducerii la Arad a unei echipe de Liga 1 continuă. Până atunci, în calea „şoimilor” ar putea apărea din nou divizionara secundă Ripensia Timişoara, cea care îi eliminase şi în ediţia precedentă a Cupei. Cele două echipe arădene se pregătesc acum de începerea noii ediţii de campionat din Liga a III-a, prima care debutează fiind Şoimii, vineri, pe teren propriu cu Ghiroda. Crişul se va deplasa sâmbătă, la Cermei, pentru un alt duel judeţean, cu gazdele de la Gloria Lunca Teuz.
Formaţii:
Crișul: Roșca – Haloș, Sabău, Nistor, Siminic (min. 86, Busuioc), Ciubotariu (min. 46, Teşedan), Tănase, Susan, Clej (min. 81, Ciornei), Modan, Giurgiu. Antrenor: Adrian Abrudean.
Lipova: Iliescu – T. Bodri, Polgar, A. Popa, Aldan, Suslak (min. 85, Gherasim), Salhi, Brad (min. 80, Bozian), A. Gavrilă (min. 69, Simion), Filimon (min. 80, Ciubăncan), Trabalka (min. 69, Ban). Antrenor: Flavius Sabău
Au arbitrat: Alexandru Gornic – centru, Casian Băla (ambii din Arad) şi Ovidiu Timar (Oradea) – asistenţi. Delegat FRF: Boroş Petru (Oradea).
Cupa României, turul 3:
SR Braşov – FC Braşov 1-0
CS Tunari – Metaloglobus București 1-0
Metalul Buzău – FC Buzău 1-3
Gloria Bistriţa Năsăud – Unirea Dej 2-4 după prelungiri (1-1 după 90 de minute, 1-3 în prelungiri)
CSM Jiul Petroşani – CS Hunedoara 0-5
Laurențiu Buș, Matheus Motta, Andrei Herghelegiu (penalty), Flavius Iacob, Sergiu Arnăutu
ACSO Filiaşi – Vediţa Coloneşti 11-10 după lovituri de departajare (2-2 după 90 și 120 de minute, 9-8 la lovituri de departajare)
Sporting Roşiori – CSM Slatina 0-1
FC Pucioasa – Unirea Bascov 0-2
AFC Odorheiu Secuiesc – Unirea Ungheni 3-1
Recolta Gheorghe Doja – Agricola Borcea 3-1
CSM Focşani – Aerostar Bacău 4-6 după lovituri de departajare (2-2 după 90 și 120 de minute, 2-4 la lovituri de departajare)
Miiercuri, 25 august 2021, ora 17:30
Sănătatea Cluj – Universitatea Cluj
Avântul Periam – Ripensia Timișoara
Voinţa Stremţ – CS Comunal Şelimbăr
SC Popeşti Leordeni – Unirea Slobozia
CS Năvodari – Unirea Constanţa
Dacia Unirea Brăila – SC Oţelul Galaţi
CA Oradea – SCM Zalău
Fotbal Comuna Recea – Minaur Baia Mare
Şomuz Fălticeni – Dante Botoşani
Progresul Ezeriş – CSM Reşiţa
Huşana Huşi – Ştiinţa Miroslava
Miercuri, 25 august 2021, ora 20:00
Pandurii Târgu Jiu – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Joi, 26 august 2021, ora 17:30
Progresul Spartac – Concordia Chiajna
Miercuri, 1 septembrie 2021, ora 17:30
CSO Plopeni – Petrolul Ploiești.