Şoimii Lipova şi CSC Ghiroda au încheiat la egalitate astăzi, scor 1-1, într-un meci disputat pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic. Prima repriză a meciului contând pentru etapa a şasea din „C8” a fost destul de confuză şi echilibrată, cele două formaţii anulându-se reciproc. Oaspeţii au fost ceva mai insistenţi, dar Velici, în două rânduri şi Saizu, în prelungiri, nu au reuşit să deblocheze tabela în primele 45 de minute. Asta şi pentru că Iliescu a avut câteva intervenţii notabile. De cealaltă parte, Codoban l-a încercat pe portarul oaspeţilor cu un şut din lovitură liberă de la peste 20 de metri, dar fără succes. Timişenii au schimbat în atac la pauză, iar nou intratul Kayondo avea să producă mult deranj în apărarea „şoimilor”. După un şut în braţele lui Iliescu, atacantul Ghirodei a provocat, în minutul 55, eliminarea lui Gherasim, pentru fault în postură de ultim apărător. La fel ca la Dumbrăviţa, Lipova s-a mişcat ceva mai bine în inferioritate numerică, iar Filimon a încercat în două rânduri poarta adversă, fără însă să îşi poată aduce echipa în avantaj.
Gol marcat, din nou, în 10 oameni!
A venit însă minutul 70, când Moise a fost agăţat în careu, iar Prună a transformat impecabil de la punctul cu var, 1-0. Peste cinci minute, acelaşi Moise irosea desprinderea, portarul advers blocându-l la timp pe atacantul gazdelor. Cu om în plus pe teren, Ghiroda a forţat în ultimul sfert de oră, iar Mancaş a creat pericol la poarta lipovanilor, perforată în cele din urmă în minutul 82, fază la care însă s-a dictat offside. Apărarea „şoimilor” nu a rezistat, totuşi, până la final: Mancaş a egalat în minutul 90 dintr-un penalty transformat cu precizie, în urma unui fault în careu comis asupra lui Kayondo!
Egalaţi în minutul 90, tot din penalty!
În prelungiri nu s-a mai întâmplat nimic notabil, iar Lipova scapă printre degete victoria ce o distanţa în fruntea seriei a opta din Liga 3. Chiar şi aşa, „şoimii” îşi păstrează primul loc, însă cu un meci mai mult decât Crişul, conjudeţeana având de disputat restanţa cu Cermeiul. Şoimii Lipova a început derby-ul de astăzi în formula: Iliescu – Nagy, Bercu, A. Popa, Filimon – Prună, M. Popa, Gherasim, Vlad (57 David Pop) – Codoban (67 Fabio Trip), A. Moise.