În dimineața zilei de 2 mai a.c., un arădean de 40 de ani a fost depistat, de polițiștii Secției 1 Vlaicu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Poetului, având o îmbibație alcoolică de 0,97 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Un pecican de 45 de ani a fost depistat de polițiștii orașului în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 7, în afara localității Pecica, testarea cu aparatul alcooltest indicând o îmbibație alcoolică de 0,87 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurii, în ambele cazuri s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, bărbații în cauză fiind cercetați pentru conducere sub influența alcoolului.
Un bărbat de 47 de ani, din județul Timiș, și un tânăr de 20 de ani, din Vladimirescu, au fost depistați de polițiști în ziua de 3 mai a.c., în timp ce conduceau autoturisme pe raza localităților Mailat, respectiv Vladimirescu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Aceștia sunt cercetați penal pentru conducere fără permis.