Un şofer din Bacău a fost încătuşat de poliţişti, sâmbătă, şi dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, după ce a devenit agresiv în timpul unui control în trafic, tânărul, care era băut, făcând schimb de locuri cu prietena sa când a fost oprit de agenţii de la Rutieră.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, poliţiştii l-au oprit pe tânăr în trafic pe strada 9 Mai din municipiul Bacău, iar în momentul în care agenţii de la Rutieră se îndreptau spre maşină şoferul a trecut pe bancheta din spate, prietena sa, aflată pe locul din dreapta, mutându-se la volan.
Conform surselor citate, şoferul a devenit agresiv în momentul în care agenţii de la Poliţia Rutieră i-au solicitat să se supună testării alcooltest, în condiţiile în care mirosea a alcool.
”Poliţiştii le-au legitimat pe cele două persoane care se aflau în autoturism şi i-au solicitat tânărului de 27 de ani, care condusese maşina, să se supună testării cu aparatul etilotest întrucât emana halenă alcoolică. Şoferul a refuzat testarea şi a devenit agresiv, motiv pentru care s-a luat măsura imobilizării sale, fiind încătuşat. Ulterior, tânărul a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde însă a refuzat recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei”, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.
Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele tânărului de 27 de ani, pentru refuz de recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sursa: mediafax.ro