„Şocul” Badea a reuşit şi victoria îi surâde în sfârşit UTA-ei: renasc şi speranţele la play-off!

by Sorin Haut

Susţinută frenetic astăzi, de peste 3.000 de suporteri pe stadionul „Francisc Neuman”, UTA a obţinut în sfârşit o victorie în Liga 1 după o pauză de mai bine de trei luni, 1-0 cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe! Schimbarea lui Laszlo Balint şi înlocuirea acestuia pe banca tehnică cu Ionuţ Badea s-a dovedit a fi un şoc reuşit pentru arădeni. Tehnicianul piteştean a dat o libertate ceva mai mare jucătorilor, schimbând şi sistemul de joc, preferând un 4-1-4-1 ce se transforma ușor în 4-3-3, cu Batha în faţa defensivei. UTA a început mai bine meciul cu Sepsi, dar Laukzemis, excelent angajat de Dangubic, a ratat incredibil din şapte metri, doar cu Niczuly în faţă, trăgând în acesta! Două minute mai târziu, atacantul lituanian l-a luat din nou la ţintă pe portarul lui Sepsi, tot din poziţie centrală, undeva la 8-9 metri. UTA a mai ratat o dată o ocazie mare, prin Dangubic, care i-a furat o minge lui Ninaj, dar s-a grăbit și a tras slab, de la zece metri, în brațele lu Niczuly. Discretă şi apatică, Sepsi a tras primul semnal de alarmă abia după o jumătate de oră, când Ashkovski a ratat finalizarea, din fața careului mic. Ubbink a încercat şi el poarta de la 16 metri, dar a trimis peste poartă din poziţie favorabilă. Sepsi a reclamat un penalty, în minutul 38, dar arbitrul Feșnic a lăsat jocul să continue la un duel în careu între Luckassen şi Shlyakov, atacantul oaspeţilor căzând destul de uşor. Ratarea meciului a venit la ultima fază a reprizei, atunci când Erico a pierdut nepermis o minge în fața lui Ștefănescu, acesta a centrat în careu, dar Luckassen nu a reușit să marcheze din patru metri, cu poata goală în faţă, la o fază la care Iacob era bătut!

Noul antrenor a venit şi cu norocul, la reuşita de trei puncte a lui Miculescu!

În repriza a doua s-a jucat mult mai prudent, iar meciul s-a animat abia în ultimele 25 de minute, când şi-a făcut apariţia pe teren şi nigerianul Otele, care cu această ocazie a şi debutat la UTA. Iar mijlocaşul de bandă a creat pericol la doar două minute după ce a intrat, cu o frumoasă incursiune pe partea dreaptă, care s-a soldat însă cu un corner fără rezultat. Bergodi a ratat schimbările, renunţând poate la singurii jucători care mai puteau avea o execuţie, Ashkovski sau Aganovic, iar nou intratul Fofana l-a îngropat pe italian: Roger i-a furat o minge undeva la 40 de metri, apoi l-a întors pe toate părţile pe Ninaj, şutând puternic de la 16 metri în transversală, mingea a venit direct pe capul golgheterului Miculescu, aflat la locul potrivit şi decarul UTA-ei nu avea cum să rateze din doar şapte metri, 1-0! Roger putea închide conturile în minutul 84, dar şutul său a fost ghicit de cel mai bun om al covăsnenilor, Niczuly. Sepsi nu a mai avut puterea să reacţioneze pe final şi UTA a păstrat fără mari emoţii avantajul minim, pentru o victorie preţioasă, ce vine după o serie de zece meciuri fără succes şi practic peste trei luni de secetă!

„Roş-albii” prind încredere chiar înaintea deplasării pe terenul liderului din Gruia

Bucurie mare la final în tabăra utistă, Ionuţ Badea debutând şi el cu victorie la Arad, într-un meci complicat, cu una din revelaţiile ultimelor etape, doar o umbră însă a formaţiei care câştiga runda trecută cu CSU Craiova. Un plus pentru arădeni ar fi viteza în plus pe faza ofensivă dar parcă şi nişte trasee bine lucrate la antrenamente, iar Badea are meritul de a-şi fi pus repede amprenta pe jocul echipei. Pentru UTA este un mare imbold de încredere şi pot renaşte chiar speranţele de play-off, atâta timp cât „roş-albii” urcă pe un intermediar loc 8 şi se apropie de locul 6, ocupat acum de CS Universitatea, la doar patru puncte, oltenii având meci deosebit de greu diseară cu CFR Cluj! Pentru „Bătrâna Doamnă” urmează o deplasare marţi, pe terenul campioanei şi liderului din Gruia, pentru ca duminică, 13  februarie, să vină Dinamo pe „Francisc Neuman”! (foto: prosport)

Formaţii:

UTA: Iacob – Baravykas, Erico, Benga, Shlyakov – Batha – Miculescu (Pătlăgică), Roger, Ubbink, Dangubic (Medjimorec) – Laukzemis (Otele).

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Ninaj, Mitrea, Ispas – Ashkovski (Golofca), Gonzales, Aganovic (Fofana) – Achahbar (Păun), Ștefănescu (Damașcan), Luckassen (Tudorie).

Au arbitrat: H.Feșnic (Cluj) – la centru, V. Avram și M. Orbuleț (ambii din București) – asistenți.

 

 

Facebook Comments