Socodorul și Pecica pun în scenă un nou derby arădean în Liga a III-a, Lipova trebuie să câștige

by Sorin Haut

Vineri și sâmbătă se dispută meciurile etapei a patra din C8, una în care echipele arădene vizează puncte cât mai multe. Primele care intră în scenă sunt Cermeiul și Ineul, cu deplasări complicate la Peciu Nou, respectiv Buziaș, pe terenuri unde se câștigă greu. Apoi, sâmbătă, avem parte de un nou duel arădean încins între cele mai în formă echipe din județul nostru din acest debut de sezon, nou promovata din Socodor încercând să țină piept Progresului Pecica, care alături de liderul FC Bihor, este neînvinsă încă după trei etape.

Ineul și Cermeiul au misiuni grele în deplasările timișene

În fine, Șoimii Lipova are misiune teoretic ușoară în fața ultimei clasate și fără punct, Avântul Periam.  Trupa lu Cristi Todea n-a jucat deloc rău la Oradea, în fieful liderului, dar a luat gol la ultima fază, iar acum speră să își panseze rănile în fața celei mai slabe formații din serie, la ora actuală. (foto: sportarad.ro)

Liga a III-a, seria 8, etapa a patra:

Peciu Nou – Cermei, vineri, ora 17

Buziaș – Ineu, vineri, ora 17

Socodor – Pecica, sâmbătă, ora 17

Lipova – Periam, sâmbătă, ora 17

Poli – Bihor, sâmbătă, ora 17.

Clasament

Facebook Comments