Un om de afaceri austriac în vârstă de 67 de ani, stabilit în Arad, a fost reţinut de procurorii DIICOT, miercuri seară, fiind suspectat de pornografie infantilă, după ce ar fi racolat fete minore în cluburi din România şi din afara ţării, care au fost filmate apoi în ipostaze indecente, iar imaginile au fost stocate sau distribuite cunoştinţelor.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, procurorii DIICOT Arad au primit informaţii privind activităţi de pornografie care ar fi fost desfăşurate de un om de afaceri austriac, care racola fete minore în cluburi din Arad şi din afara ţării. El le fotografia sau le cerea acestora imagini în care apar în ipostaze indecente, iar fotografiile erau stocate sau distribuite cunoştinţelor.
Bărbatul, care locuieşte în judeţul Arad, ar fi desfăşurat astfel de activităţi în ultimii trei ani, însă de câteva luni a intrat în atenţia procurorilor.
Anchetatorii au ridicat dispozitive pe care erau stocate imaginile şi au obţinut mărturii de la fete minore care au pozat pentru austriac.
Procurorii îl cercetează pe bărbat pentru infracţiunea de pornografie infantilă, suspectul fiind reţinut pentru 24 de ore. În cursul zilei de joi, va fi dus la Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Omul de afaceri, în vârstă de 67 de ani, este cunoscut în judeţul Arad pentru că în trecut şi-a manifestat intenţia de a investi în clubul de fotbal UTA.
Sursa: news.ro