Smithfield România continuă și anul acesta să sprijine tradițiile și obiceiurile locale prin intermediul programului său de responsabilitate socială „Fii unul dintre noi”, care a fost lansat în anul 2009.
„Fii unul dintre noi” este un program prin care se susține pe termen lung promovarea culturii și a bogatelor tradiții locale prin evenimente tradiționale care au loc periodic în comunitățile în care compania își desfășoară activitatea. În cadrul acestuia, până în prezent, au fost sprijinite peste 240 de evenimente culturale organizate în comunitățile din județele Timiș și Arad. O parte din evenimente au continuitate, fiind sprijinite în fiecare an.
„Ne-am dorit și cred că am și reușit ca, prin contribuția noastră, să sprijinim păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale. Este foarte important pentru noi că suntem alături de membrii comunităților pe tot parcursul anului și că împărtășim aceleași valori. Începând cu anul 2009, am demonstrat implicarea responsabilă a companiei prin aprecierea la adevărata valoare a bogatei culturi locale din zona Banatului, zonă în care multiculturalismul şi viaţa în armonie, indiferent de etnie, sunt considerate valori comune„, a declarat Cristina Bodea, Director Sustenabilitate, Smithfield România.
Începând din 2009, anual, peste 30 de localități, au primit sprijin din partea Smithfield România pentru promovarea continuității tradițiilor și obiceiurilor locale. Iată câteva din evenimentele tradiționale susținute anul trecut: în judeţul Arad – festivalurile tradiţionale din Vinga („Zilele localității Vinga”), Bîrsa („Flori de sânziene”), Bocsig („Festivalul Dansului călușeresc”), în județul Timiş – spectacole cultural-folclorice ale comunităţilor: Voiteg (”Balul portului popular Voiteg”), Maşloc, Periam (”Zilele Periamului”, ”Ziua Națională a României”), Buziaş, Sânpetru Mare („Festivalul Rachiului”, „Târgul de la Igriș”, „Plavi Delia”), Peciu Nou (”Ziua recoltei”), Niţchidorf (”Moștenirea culturală a șvabilor bănățeni”), Buziaş, Jimbolia (”Serbările Toamnei”,”Sărbătoarea de Ignat”), Birda (”Rugă satului”), Gătaia (”Zilele orașului Gătaia”), Cenei (”Ziua Recoltei”), Boldur (”Festivalul Internațional de recitare în grai străbun – Ștefan Pătruț”), Ciacova (”Balul persoanelor vârstnice”), Timișoara (”Asociația Centrul de strategii aplicate – operațiunea de salvare a persoanelor aflate în situații de urgență”), concerte de colinde etc.
În cadrul acestor sărbători rurale, Smithfield România oferă carne proaspătă de porc, marca Comtim, 100% românească, pentru prepararea unor produse tradiționale, servite de membrii comunităţilor sau inițierea în concursuri de gătit la ceaun – foarte apreciate și cu o savoare specială prin folosirea produselor Comtim.
În luna decembrie, voluntarii Smithfield au fost alături de elevii Școlii Gimnaziale „Sânmihaiu Român”, implicându-se în organizarea evenimentului „Tradiții și obiceiuri acasă și peste hotare”.