De multă vreme planează un aer de mister asupra vieții sentimentale ale lui Smiley, iar paparazzi s-au chinuit degeaba ani la rândul să își dea seama cu cine se iubește artistul. Cu toate acestea, se pare că apropiații spun că cea care are șanse să îi câștige inima este Olivia Reyes, cântăreață și fotomodel din Chicago, potrivit click.ro.
Olivia este aceeași cu care Smiley a fost surprins la sfârșitul lunii mai în România și pe care a dus-o acasă la vila din Cernica. Cuplul ar fi fost și la o petrecere în București, mergând apoi împreună spre casă. Smiley și Olivia s-au cunoscut în 2015 în SUA.
„S-au cunoscut în urmă cu aproape un an, prin intermediul unor producători de afară şi au devenit prieteni, apoi confidenţi şi relaţia a început să fie din ce în ce mai serioasă. Ea a fost mai mult plecată, el a vizitat-o de câte ori a avut ocazia şi au petrecut ceva vreme împreună. Olivia încă nu s-a hotărât dacă e model sau cântăreaţă, dacă-i place mai mult muzica sau altceva. E la fel de cool ca şi el”, au spus surse apropiate de cântăreț pentru jurnaliștii de la Click.
Sursa: b1.ro