Duminică, 24 martie 2019, în ajunul praznicului Bunei Vestiri, care este şi hramul paraclisului de iarnă a Schitului de maici ,,Cuvioasa Paraschiva” din satul Bodrogu Vechi, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor veniţi în număr mare la această vatră monahală, pentru a săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitor au făcut parte: Părintele Grigorie Timiş, stareţul Mănăstirii Hodoş-Bodrog, Protos.dr. Iustin Popovici, consilier cultural, Protos.lect.dr. Nicolae Tang, Pr. Dorel Moţ de la Parohia Gurahonţ şi Arhid.dr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial.
La momentul cuvenit, Chiriarhul a rostit cuvântul de învăţătură cu titlul: ,,Darul dumnezeiesc şi conlucrarea omenească” (pe baza citirilor scripturistice: Evr. 1; Mc. 2) prin credinţă şi fapte sau virtuţi creştineşti, reflectând apropierea între Dumnezeu şi oameni spre binele vieţii pământeşti şi dobândirea mântuirii. Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri tocmai în Duminica închinată Sfântului Grigorie Palama adaugă, în acest context, şi însemnătatea revărsării darurilor dumnezeieşti peste lume, spre desăvârşire, a adăugat Înaltpreasfinţia Sa.
Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Aurelian-Iulian Moţ, pe seama Parohiei Gurahonţ, Protopopiatul Sebiş.
La finalul Sfintei Liturghii, în numele maicii stareţe Teodora Opriş şi a ostenitoarelor schitului, a soborului slujitor, a familiei Părintelui ic.stavr. Dorel Moţ şi a credincioşilor prezenţi, Părintele Iustin Popovici a adresat Chiriarhului cuvânt de mulţumire pentru grija părintească şi dragostea ce o arată permanent faţă de obştea acestui schit, precum şi tuturor celor de faţă pentru prezenţă, în mod cu totul aparte credincioşilor de la Gurahonţ, veniţi în număr mare.
Protos. Nicolae Tang