Duminică, 10 martie, credincioşii parohiei Horia, din protopopiatul Arad, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Întâistătătorul eparhiei Aradulului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei. Venirea în parohie a chiriarhului a fost un prilej de aleasă bucurie, fiind socotită de toată obştea ca o binecuvântare a începutului Postului Sfintelor Paşti, cu darul de a spori râvna creştinilor în umblarea pe calea poruncilor lui Dumnezeu şi în păzirea sfintelor rânduieli ale Bisericii în această perioadă de pregătire pentru Praznicul Învierii Domnului.
După îndătinata întâmpinare în faţa bisericii, ierarhul şi credincioşii au intrat în sfântul locaş, unde, în prezenţa oficialităţilor locale şi a unui frumos număr de credincioşi care au umplut biserica, s-a slujit Utrenia şi Sfânta Liturghie arhierească. Soborul care a slujit alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a fost alcătuit din Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian Farcaşiu, profesor la Facultatea de Teologie din Arad, Arhid. Asist. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean, profesor la Facultatea de Teologie din Arad şi inspector eparhial, alături de preotul paroh Lect. Univ. Dr. Adrian Murg. Răspunsurile liturgice au fost date tinerii teologi din strana bisericii şi de către corul bisericesc al parohiei. La momentul cuvenit, Înaltpreasfinţitul Timotei a tâlcuit textele biblice rânduite Duminicii lăsatului sec de brânză, printr-un bogat cuvânt duhovnicesc cu titlul „Timp de îndreptare” cf. Rm 13 și Mt. 6 „adică Postul în pragul căruia se află credincioșii, dă prilejul sporirii rugăciunii faptei bune și cugetărilor sfinte spre înaintarea pe calea mântuirii. Dreapta socotință îndeamnă la comuniunea posibilă de a realiza prin grija adoptării unui comportament pilduitor al fiecărui creștin, ferit de sminteala ce ar produce-o semenilor. Urmând citirilor zilei, privind cu precădere iertarea, sinceritatea, impietatea agoniselii celor folositoare sufletului, se îmbogățește tocmai această perioadă de pregătire a Sfintelor Paști, constituind o chezășie firească a reînnoirii vieții creștine”.
La sfârşitul slujbei, primind mulţumirile adresate de preotul paroh Adrian Murg în numele întregii parohii pentru prezenţa sa în mijlocul credincioşilor din Horia, înălţătoarea slujire liturgică şi bogatul său cuvânt de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei i-a felicitat pe credincioşii prezenţi pentru ataşamentul lor faţă de Sfânta Biserică şi le-a dorit un post cu folos sufletesc, în vederea împărtăşirii de lumina Învierii lui Hristos.
Pr. Lect. Univ. Dr. Adrian Murg