Sindicatul S.L.I Termoelectrica Arad a transmis presei o scrisoare deschisă, prin care cere conducerii Primăriei, dar și conducerii CET, rezolvarea problemei salariilor pe care trebuie să le primească angajații centralei. Liderul sindicatului de la CET, Doru Lebădă, susține că există restanțe salariale din luna octombrie, deși conducerea centralei avea obligația conform legii să achite în primul rând salariile și apoi celelalte datorii. Doru Lebădă lasă să se înțeleagă faptul că asupra sindicatului se fac presiuni pentru a nu apăra interesele angajaților. Liderul sindicatului atrage atenția că orice măsuri abuzive, cu caracter represiv sau de intimidare, din partea angajatorului în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor membrilor din conducerea sindicatului intră sub incidența legii şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Iată scrisoarea integrală transmisă de angajații CET:
„S.L.I. TERMOELECTRICA Arad, reprezentat prin domnul LEBADA DORU, in calitate de presedinte,va aducem la cunostinta ca
In temeiul art.28 alin (1) , (2) si (3) din Legea nr.62/2011-Legea Dialogului social, unde se arata ca:
“Art. 28. – (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.
(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.
Atragem in modul cel mai serios atentia asupra consecintelor pe care le pot avea intarzierile repetate a platii salariului la datele stabilite in contractul colectiv de munca.
Aceste intarzieri reprezinta in fapt o nerespectare a prevederilor cuprinse in CCM la nivel de unitate si pot constitui premisa declansarii unui conflict de interese cat si a unui conflict de drepturi.
De asemenea va punem in vedere prevederile art.161,166,alin(1)si(4) din Codul Muncii,unde se arata ca:
“Art. 161. Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor
„Art. 166(1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
(4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.” La data difuzarii acestui comunicat EXISTA RESTANTE SALARIALE, 50% DIN CHENZINA a DOUA aferente lunii OCTOMBRIE 2016. Precizam ca zilele de plata prevazute in Contractul colectiv de munca sunt 12 si 26 ale fiecarei luni.
Trebuie sa precizam ca, situatia actuala a societatii se datoreaza in totalitate managementului total defectuos in numirea de catre administratia publica locala a managerilor societatii si a consiliului de administratie cat si faptului ca aceasta administratie nu a luat cele mai bune hotarari in ceea ce priveste soarta societatii, de maxima importanta penru cetatenii orasului Arad, in conditiile in care nu au existat nici un fel de oprelisti in a lua cele mai intelepte decizii, existand de extrem de mult timp o majoritate confortabila in Consiliul Local.
Conducerea sindicatului are nu numai dreptul, ci si obligatia de a sustine interesele salariatilor, membrii de sindicat, astfel ca orice măsuri abuzive, cu caracter represiv sau de intimidare, din partea angajatorului in ceea ce priveste exercitatarea atributiilor membrilor din conducerea sindicatului intra sub incidenta, protecţiei speciale a liderilor sindicali impusă de prevederile art. 1 din Convenţia privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor din cadrul întreprinderilor şi facilităţile de acordat acestora, aprobată de D. generală a Organizaţiei Internaţionale a N. la 23.06.1971, ratificată de România prin Decretul nr. 83/1975, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 86 din 02.08.1975.
Intr-un astfel de context, nu sunt de neglijat nici prevederile art.218 din Legea Dialogului social,unde se arata ca:
“Art. 218
(2) Condiţionarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”
Atragem atentia ca suntem hotarati si pregatiti sa uzam de toate mijloacele legale, in vederea apararii drepturilor membrilor nostrii de sindicat impotriva oricăror încălcări, abuzuri, arbitrariu şi manifestări de subiectivism.
Asigurandu-va de totala noastra disponibilitate in rezolvarea tuturor problemelor de ordin socio-profesional care ii privesc pe membrii sindicatului nostru,aşteptam din partea dumneavoastră un răspuns just, bazat pe temeiuri inechivoce“, scrie liderul S.L.I. Termoelectrica ARAD, Doru Lebădă.