Joi, 1 august 2019, DRW Arad, împreună cu Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, au organizat festivitatea de absolvire a celor trei ani de învățământ profesional pe model german pentru cea de-a doua generație de absolvenți ai proiectului lansat în 2015. Această a doua generație de absolvenți este compusă din 53 de tineri, care au obținute diplome pentru mai multe specializări foarte căutate pe piața locală a forței de muncă: operator la maşini cu comandă numerică, sudor, electromecanic utilaje, instalații industriale, mecanic utilaje şi instalații ȋn industrie.
În cadrul sistemului dual de pregătire profesională, finanțat de DRW Arad și membri ai asociației, au studiat până acum un număr de peste 130 de elevi care au beneficiat de o bursă specială pe lângă cea oferită de stat, echipamente de lucru, decontarea a 50% din costurile de cazare, transport gratuit la și de la locul de desfășurare a stagiilor de practică, asigurare specială în caz de accident și, cel mai important, au un loc de muncă asigurat, după finalizarea studiilor, în cadrul uneia dintre cele 16 companii partenere la care își desfășoară stagiile de practică.
La festivitatea de premiere, pe lângă elevi și profesori, au mai fost prezenți și reprezentanții agenților economici, parteneri ai proiectului, unde elevii au făcut practica pe parcusul celor trei ani de studii: Astra Rail Industries, Takata România/Joyson Safety Systems, Oechsler România, Robac Industries și Sysmec. Aceștia din urmă, împreună cu diriginții și cu președintele DRW Arad, Waldemar Steimer, au înmânat fiecărui elev câte o diplomă de absolvire, precum și premii pentru cei cu cele mai bune rezultate de la fiecare specializare.
A existat de asemenea și un premiu special pentru cine elevul Hristea Iulian Cornel, care a obținut numai note de 10 la practică, dar și premii pentru activități de promovare a ȋnvățământului profesional, cu ocazia participării la Târgul Edu2Job for Life ȋn 2018, acordate de Lolita Mallinger, delegatul principal al DRW Arad în acest proiect.
Tot în cadrul festivității s-a și luat cuvântul de câteva ori. Emanuela Leahu, directorul instituției de învățământ, Mario Steegmans, directorul operațional al Astra Rail Industries și Waldemar Steimer, președintele DRW Arad, au felicitat absolvenții și au vorbit despre proiect și planurile de viitor referitoare la acesta.
„Întrucât unul dintre țelurile noastre principale este să sprijinim educația și să ajutăm la dezvoltarea acesteia, parteneriatul dintre DRW Arad și Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” va fi unul de lungă durată. Mai mult decât atât, în curând vom demara o campanie masivă de promovare a sistemului de învățământ profesional în sistem dual, pe model german!”, a spus Waldemar Steimer – Președinte DRW Arad.