Șirul victoriilor a continuat și sub Tâmpa: FCC UAV Arad câștigă pe terenul codașei CSU Olimpia

by Sorin Haut

FCC UAV Arad și-a trecut în cont a patra victorie din tot atâtea meciuri în deplasarea de astăzi de la CSU Olimpia Brașov, meci contând pentru runda a 5-a din Liga Națională. Baschetbalistele galben-albastre s-au impus cu 78-72 (21-19, 25-12, 18-25, 14-16), după un meci pe care l-au controlat destul de clar, asta deși brașovencele și-au adjudecat ultimele două sferturi. După un avantaj minim la finele primului sfert, 21-19, arădencele au făcut diferența ce avea să se dovedească decisivă în sfertul doi, când Easley și Biszak au reușit câteva triple de efect. La pauza mare era 46-31 pentru trupa sârbului Popov. Ecartul s-a mărit cel mai mult la +17, Vitulova și Mititelu contribuind și ele cu puncte prețioase în partea a doua. Brașovul, la care au reintrat sârboaicele Corda și Pesovic, s-a apropiat periculos la 61-66 în minutul 34, dar o triplă marca Voica-Nagy le-a turnat plumb în picioare gazdelor, care nu au mai avut puterea să pună în pericol victoria Aradului. Masiva americancă Robinson a fost MVP al confruntării de sub Tâmpa, reușind un double-double, 22 de puncte și 17 recuperări.

Victorie securizată în sfertul doi, adjudecat net de galben-albastre

Ex-arădencele Armanu și Vaida au pus și ele umărul la punctele trupei pregătite de selecționerul naționalei, Dan Calancea, ajunsă pe penultimul loc, cu cinci înfrângeri din tot atâtea jocuri! Este al patrulea succes la limită, dar paradoxal cel mai clar, restul victoriilor venind de două ori la patru puncte și o dată la cinci diferență! Pentru echipa arădeană urmează două meciuri de foc: pe 4 decembrie restanța de la Constanța, cu CSU iar pe 9 decembrie duelul cu Sepsi, programat tot în deplasare. Practic, în contextul unui campionat modest, vor fi examenele adevărului pentru FCC UAV, împotriva candidatelor la titlu, echipele ce reprezintă România în cupele europene.

Formații:
Brașov: Robinson 22, Pesovic 16 (2×3), Armanu 12 (2×3), Corda 9 (1×3), Vaida 6, Doba 5 (1×3), Kozman 2. Antrenor: Dan Calancea
Arad: Easley 18 (4×3), Vitulova 16 (1×3), Mititelu 13 (1×3), Biszak 10 (2×3), Voica Nagy 6 (2×3), Murray 6, Cucu 5 (1×3), Ciotir 2, Ghiță 2. Antrenor: Miroslav Popov.
Arbitri:
Ioana Drăgoi (Timișoara), Vlad Sandu (Sibiu), Szocs Janka (Cluj)
Comisar:
Radu Bucerzan (Timișoara).

Foto: (FCC UAV ICIM Arad, facebook)

 

Facebook Comments