Sindicatele din Educație acuză că inspectoratele școlare sunt în prezent politizate cu oameni din PNL, la fel cum se întâmpla și pe vremea guvernării PSD. Astfel, în 7 județe și în București, inspectorii școlari generali au fost numiți pentru că fac parte din PNL, susțin sindicatele. Printre aceste județe, se află și Aradul, unde la șef al Inspectoratului Școlar Județean a fost numit Marius Gondor, membru PNL, fost deputat PDL.
Sindicatele susțin că în ultimele 3 luni mulți dintre inspectorii școlari au fost numiți pentru că fac parte din PNL. Sindicaliștii publică un tabel cu județele unde au avut loc schimbările: Alba, Arad, București, Caraș-Severin, Dâmbovița, Mehedinți, Neamț și Suceava. ”Ceea ce se întȃmplă în ultimele trei luni, încalcă spiritul proiectului ,,Romȃnia educată” și, evident, articolul 7 din actuala Lege a Educației Naționale care atestă expres că: ,,În unitățile, în instituțiile de învățămȃnt și în toate spațiile destinate educației (…) sunt interzise (…) activități de natură politică”.