Sindicaliştii Solidaritatea Sanitară pichetează unităţile sanitare

by Andreea Radu

Sindicaliştii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” continuă programul de proteste stabilit anterior, cu acţiuni de pichetare a unităţilor sanitare din ţară, organizate joi.
Astfel, în intervalul orar 12:00 – 12:30, pichetarea unităţilor sanitare se va desfăşura fără întreruperea activităţii, „ca un semnal de avertizare prealabilă a guvernanţilor privind riscul declanşării grevei generale adresat politicienilor care tocmai vor fi (re)instalaţi la putere”.
Tot joi, reprezentanţii Federaţiei sindicale lansează protestul „Demisia medicilor din contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare (CIM-urile cu timp parţial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază)”.
„Din momentul lansării acţiunii toţi medicii care efectuează gărzi au posibilitatea de-a adera la această formă de exprimare a nemulţumirii faţă de modalitatea în care este recompensată participarea la asigurarea continuităţii serviciilor medicale. De pe platforma dedicată protestului în numele medicilor care subscriu la această acţiune va fi transmisă către unităţile sanitare şi către guvernanţi Înştiinţarea privind intenţia de a demisiona”, precizează organizaţia sindicală, într-un comunicat de presă, conform agerpres.ro.
Pe lista revendicărilor se află, printre altele, acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala Lege a salarizării, adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătăţii (în forma stabilită cu partenerii sociali) şi aplicarea acestuia prin acordarea a cel puţin 50% din diferenţa dintre salariile de bază actuale şi cele prevăzute în proiectul de lege, actualizarea valorii indemnizaţiei de hrană luând ca referinţă salariul minim în plată şi scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor, deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate, creşterea ponderii cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.

Facebook Comments