Reprezentanţii Federaţiei Sanitas continuă, marţi, seria de proteste faţă de neînceperea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă.
Astfel, între orele 11.00 şi 13.00, sindicaliştii urmează să picheteze sediul Ministerului Sănătăţii, aşa cum au făcut-o şi cu o săptămână în urmă şi cum au anunţat că vor face şi pe 6 decembrie.
Reprezentanţii Sanitas sunt nemulţumiţi că Ministerul Sănătăţii nu a iniţiat negocierile privind noul contract colectiv, negocieri care ar urma să dureze 60 de zile, potrivit legii.
„Atitudinea ministrului Sănătăţii de a se ascunde după eterna scuză care deja a devenit penibilă – protest politic – nu face decât să arate lipsa de interes privind soarta angajaţilor din sănătate şi superficialitatea cu care tratează importanţa reglementării unitare în sectorul de activitate pe care îl păstoreşte”, au susţinut reprezentanţii Sanitas, într-un comunicat.
Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas, a declarat, în 22 noiembrie, la ieşirea de la discuţiile cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi cu secretarul de stat Monica Althamer, că sindicaliştii aşteaptă să fie chemaţi la negocierile pentru noul contract colectiv de muncă, dar că iau în calcul greva generală în cazul în care negocierile nu vor începe curând.
„Nu este o situaţie clară, aşteptăm să ne cheme la negocieri, dar suntem şi pregătiţi de luptă. Oricând vom da o contrapondere la un răspuns negativ sau la faptul că nu vor începe negocierile la noul contract colectiv de muncă. Ne gândim la orice, inclusiv la o grevă generală”, a declarat Leonard Bărăscu.
Liderul sindical a subliniat că protestul din 22 noiembrie, când a fost pichetat sediul Ministerului Sănătăţii, nu este legat de politică, ci e vorba strict de noul contract colectiv de muncă şi începerea negocierilor pentru acesta.
„Nu are legătură cu salarii, cu bani şi nu are legătură cu politicul despre care se vorbeşte în spate. Alegerile sunt alegeri, politicienii sunt politicieni, iar contractul colectiv de muncă este o biblie a fiecăruia în spital, după care se orientează atât managerul, cât şi asistentul, doctorul, muncitorul care trebuie să lucreze şi în anul următor”, a susţinut preşedintele Sanitas.
După discuţiile cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că începerea negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă înainte de aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite ar fi un act ilegal.
„Potrivit legii 62/2011, articolul 129, alineatul 3, angajatorul sau organizaţia patronală iniţiază negocierea colectivă cu cel puţin 45 de zile calendaristice înainte de expirarea contractului colectiv de muncă. Cu toate acestea, la articolul 138, avem alineatul 2, care spune că, prin excepţie de la articolul 129, alineatul 3, contractele colective de muncă în sectorul bugetar se negociază în condiţiile legii după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite în limitele şi în condiţiile stabilite prin acestea. Practic, începerea negocierilor înainte de aprobarea bugetului ar fi un act ilegal”, a declarat, în 22 noiembrie, Vlad Voiculescu.
Ministrul a mai spus că este de părere că protestul sindicaliştilor are legătură cu perioada electorală, pentru că, susţine el, un protest se face atunci când nu au loc discuţii sau când acestea nu au un rezultat favorabil, iar discuţiile dinainte de negocieri nici nu au început.
„Nu cred că protestul de afară este lipsit de orice coloratură politică. Nu cred că s-ar fi întâmplat acest protest dacă nu ar fi fost perioada electorală în acest moment. Faci un protest atunci când nu ai fost primit la discuţii sau când discuţiile nu au rezultat în ceva favorabil. Discuţiile pe contractul colectiv de muncă nici măcar nu au început. Invitaţia a fost transmisă inclusiv astăzi (22 noiembrie, n.r.). Discuţiile ar fi putut să înceapă atunci când cineva s-ar fi arătat interesat de ele. La noi, documentele sunt pregătite încă de ieri pentru a invita toate părţile implicate. Repet, sunt discuţii, pentru că negociere, în sensul propriu al termenului, nu este posibilă în mod legal. Presupun că protestul din faţa ministerului nu este complet independent de perioada prin care trecem acum şi anume perioada electorală”, a spus ministrul Sănătăţii.
Premierul Dacian Cioloş a spus, în 8 noiembrie, că Guvernul contestă la Curtea Constituţională legea prin care se fac majorări de salarii în sănătate şi educaţie.
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis, în 3 noiembrie, că greva cadrelor medicale din Federaţia Sanitas este ilegală, soluţia instanţei nefiind definitivă, dar executorie.
Sursa: digi24