SINDICALIȘTII DIN SĂNĂTATE AU SUSPENDAT GREVA

by Florian Popa

Medicii au renunţat la grevă, după două zile de proteste. Asta după ce comisiile de muncă şi buget din Camera Deputaţilor au adoptat legea prin care aprobă majorările salariale de 15% în sănătate şi educaţie. Totuşi, sindicaliştii avertizează că dacă legea nu va trece săptămâna viitoare de Parlament, medicii vor ieşi din nou în stradă.
Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat, marţi, că, dacă majorările salariale decise în comisiile parlamentare nu vor fi aprobate luni, cadrele medicale vor relua greva generală.
„Suntem solidari cu suferinţele prin care au trecut pacienţii şi având angajamentul ferm că parlamentarii ne-au transmis că luni va fi votat proiectul, am decis să suspendăm temporar acţiunile de protest” a anunțat liderul sindical.
Comisiile de muncă şi buget din Camera Deputaţilor au adoptat, marţi, raportul la Legea de adoptare a OUG 20/2016, prin care aprobă majorări salariale în sănătate şi educaţie, în medie cu 15 la sută.

„Personalul din sănătate va avea o creștere pe medie de 15% începând cu 1 decembrie 2016, iar personalul din învățămant va avea o creștere de 15% de la 1 ianuarie 2017. Va fi un impact bugetar de aproximativ 4 miliarde de lei” a anunțat Rovana Plumb la finalul întrevederilor din comisii.
Marius Sepi, prezent la Parlament, a anunțat jurnaliştilor că Federaţia Sanitas a decis să suspende greva generală. El a avertizat însă că, dacă legea nu va trece luni de Parlament, cadrele medicale vor intra din nou în grevă generală.

Sursa:b1.ro

Facebook Comments