Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane va declanșa grevă generală, după ce revendicările de la greva de avertisment din luna septembrie nu au fost soluționate. „Având în vedere faptul că până la data prezentei nu au fost reluate negocierile colective pentru soluționarea revendicărilor ce formează obiectul conflictului colectiv de muncă declanșat la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, în vederea stingerii acestuia și încheierii, respectiv înregistrării Contractului Colectiv de Muncă 2023-2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 367/2022, Legea dialogului social, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm hotărârea de a declanșa greva propriu-zisă la nivelul unității dumneavoastră începând cu data de 27 noiembrie 2023 până la data semnării Contractului Colectiv de Muncă 2023-2024”, se arată într-o adresă trimisă directorului general al CNCF CFR SA, Ion Simu-Alexandru, de către Grigore Mare, președintele FNFMCV.
De asemenea, sindicaliștii solicită o întâlnire cu administrația până pe 22 noiembrie pentru a fi stabilită de comun acord treimea de activitate care va fi asigurată pe durata grevei generale, scrie clubferoviar.ro. Într-un comunicat de presă transmis pe 15 septembrie 2023, sindicatele au subliniat câteva dintre problemele majore. Printre acestea se numără lipsa salariilor corecte, deficitul de angajați, lipsa de investiții în material rulant de calitate şi altele.
Sindicaliștii de la CFR anunță grevă generală
Facebook Comments