Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a (seral/frecvenţă redusă) de liceu vor susţine, marţi, proba obligatorie a profilului, probă scrisă, din cadrul simulării examenului de bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, notează Agerpres.ro.
Miercuri este programată proba la alegere a profilului şi specializării.
Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 31 martie probă scrisă la Limba şi literatura maternă.
Rezultatele vor fi afişate pe 14 aprilie.
Marţi, proba va începe la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.
Simularea bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului
Facebook Comments
previous post