Elevii claselor a XI-a şi a XII-a din întreaga ţară susțin, începând cu ora 9, proba scrisă la limba şi literatura română.
Marți simularea va continua cu Limba şi literatura maternă, miercuri elevii vor susţine proba obligatorie a profilului, iar joi proba la alegere.
Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Notele obţinute nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care sunt elevi care doresc consemnarea notelor în catalog, aceştia vor depune o cerere scrisă în acest sens.
Rezultatele vor fi comunicate pe 30 martie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Sursa: antena3.ro