SIMONA MAN A FOST DEMISA DE LA AUTORITATEA NATIONALA PENTRU TURISM

by webeditor

O demitere la nivel înalt a avut loc, miercuri, în Guvernul Ponta, informează Hotnews.ro.

În acest context, prim – ministrul României, Victor Ponta, a decis, miercuri,  retragerea Simonei-Allice Man, președintele Partidului Poporului – Dan Diaconescu, de la conducerea Autorității Nationale pentru Turism, imediat după ce aceasta a inspectat daca litoralul este pregatit pentru sezonul estival, demiterea fiind ceruta anterior de patronate, relatează Hotnews.ro.

Decizia de eliberare a Simonei Man a fost semnata miercuri de seful Guvernului.

Tot miercuri, presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT) s-a aflat in statiunea Mamaia, unde a aratat ca litoralul romanesc este pregatit pentru deschiderea sezonului estival, in timp ce hotelierii solicitau organelor de control sa nu fie verificati in minivacanta de 1 Mai.

„Am venit astazi aici tocmai pentru a vedea stadiul pregatirilor in vederea deschiderii sezonului estival. Pana in acest moment, am facut un scurt tur in Mamaia, iar de aici plecam in sudul litoralului ca sa vedem si acolo stadiul pregatirilor. Ceea ce am vazut pana acum, ne-a incantat privirile, hotelurile sunt pregatite, chiar foarte pregatite sa primeasca turistii. Credem ca va fi un sezon in care turistii vor fi multumiti de ceea ce le vor oferi aceste structuri turistice”, a spus Simona Man intr-o conferinta de presa.

Virgil Stancu, reprezentantul Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc si investitor pe litoral, a spus insa, la conferinta de presa, ca in sudul litoralului nici 10% din unitati nu sunt pregatite sa deschida de 1 Mai si a cerut ca hotelierii sa nu mai fie obligati prin lege sa-si deschida unitatile de la aceasta data.

„Nu ne mai obligati sa deschidem la 1 Mai pentru ca va spun ca in sudul litoralului nici 10% din unitati nu sunt pregatite sa deschida la 1 Mai, ne obligati prin lege sa deschidem la 1 mai printr-o lege neconstitutionala”, a afirmat Virgil Stancu, el mentionand ca unitatile de cazare care nu au deschis la 1 Mai risca sa fie amendate de catre Autoritatea Nationala de Turism.

In luna martie, reprezentantii agentiilor de turism si hotelierilor de pe litoral au cerut demisia Simonei Man de la conducerea Autoritatii Nationale pentru Turism, acuzand-o ca blocheaza proiecte precum emiterea voucherelor de vacanta si aplicarea impozitului forfetar, aceasta raspunzand atunci ca de vina este birocratia.

„Este incredibil cum Simona Man nu intelege ce responsabilitate are. In ANT lucrurile merg prost, iar autoritatea duce Guvernul in ilegalitate pentru ca legea voucherelor de vacanta, desi intrata in vigoare la 1 ianuarie, nu se poate aplica. Din acest motiv hotelierii au pierderi de milioane de lei”, a declarat Alin Burcea, vicepresedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism.

El spune ca Man refuza sa semneze diverse proiecte, acestea ramanand blocate, astfel, iar standurile Romaniei la targurile internationale de turism se aproba cu 24 de ore inaintea inceperii evenimentului.

„Cerem demisia doamnei Simona Man si il rugam pe primul ministru sa numeasca in acest post un specialist adevarat, care sa redreseze activitatea ANT”, a adaugat Burcea.

Simona Man conducea Autoritatea pentru Turism din luna noiembrie a anului trecut. (psnews.ro)

Facebook Comments