Simona Halep va face parte din echipa de Fed Cup a României, la meciurile cu Canada, conform anunțului făcut de Federația Română de Tenis. Astfel, noul căpitan-nejucător al echipei Romaniei, Florin Segărceanu, le-a convocat pe: Simona Halep (2 WTA), Sorana Cîrstea (36 WTA), Irina Begu (37 WTA) și Raluca Olaru (45 WTA la dublu). De remarcat că Monica Niculescu (99 WTA) nu face parte din lot.
Finalista de la Australian Open, care efectuează niște teste medicale în aceste zile, va fi refăcută la timp pentru a participa la meciurile de pe 10 și 11 februarie. După ce a avut un traseu epuizant la Melbourne, unde a pierdut finala în fața Carolinei Wozniacki, Halep a avut nevoie chiar de o scurtă internare în spital, cauzată de deshidratare și efort, acolo unde i s-au pus perfuzii.
Meciurile dintre Romania și Canada, din primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup, vor avea loc în weekendul 10-11 februarie, la Cluj Napoca. Sala Polivalentă din Cluj a mai găzduit, până acum, alte două întâlniri ale echipei de Fed Cup a României, în 2016, cu Cehia şi Germania, ambele pierdute.
După participarea la Fed Cup, pentru Simona urmează turneul de la Doha (12-18 februarie), competiție la care în 2017 românca nu a fost prezentă, astfel că nu are puncte de apărat. Dacă se va impune, ea va acumula 900 de puncte în clasament. (digisport.ro)