Simona Halep și-a aflat în urmă cu scurt timp adversara din primul tur de la Wimbledon. Campioana de la Roland Garros își va începe campania de la Wimbledon împotriva japonezei Kurumi Nara (26 de ani, 101 WTA). Halep și Nara s-au mai întâlnit o singură dată până acum, la Indian Wells, în 2014, jucătoarea noastră câștigând categoric, 6-2, 6-2.
Simona Halep e favorită principală la Wimbledon și are, la prima vedere, un tablou accesibil până în faza sferturilor de finală, faza pe care a atins-o la ediția de anul trecut. În cazul în care o învinge pe Kurumi Nara, liderul mondial va da peste o altă jucătoare asiatică, mai exact învingătoarea partidei Saisai Zheng și Qiang Wang.
Partea de tablou a Simonei capătă însă greutate din faza sferturilor. Acolo, Halep s-ar putea duela cu Petra Kvitova, Maria Sharapova sau Jelena Ostapenko.
În eventualitatea în care ajunge în semifinale, Simona Halep va avea parte cu siguranță de un meci șoc: fie împotriva Garbinei Muguruza, fie împotriva lui Angelique Kerber.
Cu cine joacă celelalte 7 românce:
Mihaela Buzărnescu se va duela cu bielorusa Aryna Sabalenka (45 WTA)
Irina Begu (33 WTA) va juca în primul tur cu britanica Katie Swan (207 WTA)
Sorana Cîrstea (47 WTA) va juca cu slovaca Magdalena Rybarikova (19 WTA)
Ana Bogdan (63 WTA) se va duela cu iberica Lara Arruabarrena (46 WTA)
Monica Niculescu (59 WTA) o înfruntă în primul tur pe Naomi Osaka (18 WTA)
Alexandra Dulgheru (126 WTA) o va înfrunta pe Kristyna Pliskova (78 WTA)
Gabriela Ruse (197 WTA) o va înfrunta pe poloneza Agnieszka Radwanska (31 WTA)
Arădeanul Marius Copil (95 ATP), singurul român prezent pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon, va evolua în primul tur împotriva olandezului Robin Haase (31 de ani, 44 ATP). (gsp.ro)