Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, luni, la Melbourne, după ce a dispus cu 6-3, 6-2 de Karin Knapp (Italia).
Halep, numărul trei mondial și a treia favorită la Melbourne, va juca în runda următoare cu australianca Jarmila Gajdosova, care a învins-o pe românca Alexandra Dulgheru (25 ani, 87 WTA) cu 6-3, 6-4.
Simona Halep (23 ani) a obținut victoria după o oră și 28 de minute, în care a comis 26 de erori neforțate, spre deosebire de 40 ale adversarei (7 duble greșeli), o jucătoare de 27 de ani aflată pe locul 50 în lume.
Halep și-a asigurat un cec de 50.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA, spre deosebire de Dulgheru, care va primi 30.000 de dolari și 10 puncte WTA.
Constănțeanca o va întâlni în premieră pe Gajdosova (27 ani, 62 WTA).
Sursa: agerpres.ro