Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, vineri, la Melbourne, după ce a dispus cu 6-4, 7-5 de americanca Bettanie Mattek-Sands, în turul al treilea.
Halep (23 ani) a avut un meci destul de dificil cu Mattek-Sands (29 ani), care a jucat agresiv și peste locul din clasament (258). Românca s-a impus după o oră și 32 de minute în care a comis cinci duble greșeli (americanca trei) și 25 de erori neforțate (33 ale adversarei). Halep a reușit trei ași și 29 de lovituri câștigătoare, în timp ce Mattek-Sands a avut doar 26.
Mattek-Sands a început mai bine și a dominat debutul setului inaugural, dar Simona a egalat la trei și apoi a reușit să rupă echilibrul, printr-un break (4-3). Românca s-a desprins la 5-3, iar apoi a încheiat setul cu un as, 6-4 în 41 de minute.
Halep a început excelent setul al doilea, cu un break, a condus cu 2-0, a reușit al doilea break la 3-1 și s-a desprins la 5-1, lăsând impresia că va încheia conturile rapid. Mattek-Sands și-a făcut serviciul (5-2), iar apoi a avut o revenire remarcabilă, câștigând multă încredere după mai multe mingi greșite ale româncei, care a avut o cădere în joc. Americanca a egalat la 5-5, dar Simona și-a adunat forțele a mai făcut un break, iar apoi a câștigat meciul cu 7-5.
Cele două își împărțiseră victoriile în cele două meciuri anterioare, ambele în 2010, când Mattek-Sands s-a impus cu 6-4, 6-3 în calificări la New Haven, iar Halep cu 6-4, 6-7 (9), 6-4 în calificări la Roland Garros.
Simona Halep și-a asigurat un cec de 175.000 dolari australieni și 240 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe belgianca Yanina Wickmayer (25 ani, 80 WTA), care a trecut de italianca Sara Errani (N. 14), cu 4-6, 6-4, 6-3. Wickmayer a învins-o în toate cele trei meciuri de până acum pe Halep: în 2010, cu 6-3, 6-2 în finala turneului ITF de la Torhout (Belgia), în 2011, cu 6-0, 6-2 în sferturi la Auckland, și în 2012, cu 6-4, 6-0, în sferturi la Hobart. (agerpres.ro)