Simona Halep, numărul unu mondial și principala favorită, a debutat cu o victorie, luni, în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore, 6-4, 6-2 cu Caroline Garcia (Franța).
Halep (26 ani) și-a luat astfel revanșa după ce a fost învinsă recent de Garcia în finala de la Beijing.
Românca s-au impus în fața franțuzoaicei (24 ani, 8 WTA și cap de serie numărul 8) după o oră și 27 de minute.
Prima victorie de la Singapore îi asigură Simonei 263.000 de dolari și 250 de puncte WTA.
Următorul meci al româncei e miercuri, ora 14:30, cu Caroline Wozniacki.
Daneza a câştigat astăzi categoric în faţa Elinei Svitolina, 6-2, 6-0, într-un alt meci din grupa roşie.
AGERPRES
Facebook Comments