SIMONA HALEP AR PUTEA FI PRINCIPALA ADVERSARA A SERENEI IN 2015

by Sorin Haut

Site-ul WTA a publicat, miercuri, un material despre Simona Halep, sportiva care ar putea fi in 2015 „principala adversara a Serenei Williams”. „Numarul unu mondial a avut rezultate incredibile impotriva adversarelor de top, insa a fost invinsa fara drept de apel de Simona la Turneul Campioanelor (6-0, 6-2)”, se precizeaza pe site-ul oficial al „Women’s Tennis Association”.

WTA prezinta o lista de „5 lucruri pe care trebuie sa le stii despre Simona Halep”:

1 Simona Halep vine dupa un an foarte bun

In 2014, Halep a uimit asistenta prin meciurile bune pe care le-a facut. A castigat turneele de la Doha si Bucuresti si a bifat finale la Madrid Masters si Roland Garros. In plus, a jucat si o semifinala la Wimbledon. A fost declarata sportiva cu cea mai mare crestere in 2014. In anul in curs a devenit sportiva din Romania cu cea mai buna pozitie in clasamentul WTA (locul 2).

2 Este vazuta drept principala adversara a Serenei Williams

Serena Williams are un record incredibil de 53 de victorii din 58 de partide cu jucatoarele din TOP 10. A suferit insa la Turneul Campioanelor o infrangere usturatoare in fata Simonei: 6-0, 6-2.

3 Halep este foarte iubita de fani

Simona Halep a fost in 2014 una din cele mai iubite jucatoare din circuitul WTA. Finala de la Madrid cu Maria Sharapova a fost „cel mai vizionat eveniment” din anul in curs de pe site-ul WTA. In plus, o lovitura din meciul cu Kirsten Flipkens a fost cea mai urmarita in 2014.

4 Simona si-a schimbat antrenorul

In noiembrie, Simona Halep a anuntat despartirea de Wim Fissette. Jucatoarea a precizat ca isi doreste un antrenor roman, motiv pentru care l-a angajat pe Victor Ionita (fost antrenor al Soranei Carstea).

5 Va avea un inceput de an 2015 aglomerat

Simona Halep va avea un debut de an incarcat, jucatoarea din Constanta urmand sa evolueze la Shenzen si Sydney, inainte de Australian Open, primul turneu de Grand Slam al lui 2015. La AO, Halep a ajuns anul trecut pana in „sferturi”, faza a competitiei unde a fost invinsa de Dominika Cibulkova.
Ce program va avea la inceputul lui 2015

Inainte de a participa la Australian Open (primul turneu de Grand Slam al anului), Simona Halep va evolua la turneele WTA de la Shenzhen si Sydney. Numarul trei in ierarhia mondiala, Halep va fi cap de serie numarul unu la cele doua competitii.

Halep va fi favorita numarul unu la Shenzhen, iar apoi va participa la Sydney, acolo unde anul trecut a fost eliminata inca din primul tur de Madison Keys.

Competitia de la Shenzhen se va disputa in perioada 4-10 ianuarie 2014 (premii totale in valoare de 500.000 de dolari), in timp ce turneul de la Sydney va avea loc intre 11 si 16 ianuarie 2015 (premii de 731.000 de dolari).

Australian Open va incepe pe 19 ianuarie si se va incheia pe 31 ianuarie.

Sursă: sport.hotnews.ro

Facebook Comments