Românca Simona Halep se menține pe locul al treilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicității luni, dar a urcat pe prima poziție în ierarhia ”Road to Singapore”, pentru calificarea la Turneul Campioanelor.
Halep, după cele 1.000 de puncte WTA obținute prin victoria din finala turneului de la Indian Wells, s-a apropiat la circa 1.059 de puncte Maria Șarapova, a doua clasată în ierarhia mondială, având totodată un avans confortabil față de următoarea clasată, Petra Kvitova, care nici nu va evolua la Miami. Serena Williams rămâne liderul incontestabil al ierarhiei, cu peste 1.700 de puncte avans față de Șarapova.
Alte trei românce se află în top 100, Irina Begu, care a coborât un loc și este acum pe 35, Monica Niculescu, aflată pe 70, cu două trepte mai jos ca acum două săptămâni, și Alexandra Dulgheru, care se menține pe 72.
Sursă: AGERPRES