SIMONA HALEP A FOST INVINSA IN SFERTURI LA BIRMINGHAM

by Cosmin Mihuta

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, principala favorită, a fost învinsă de Kristina Mladenovic (Franța), cu 2-6, 6-0, 7-6 (4), vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA pe iarbă de la Birmingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 665.900 dolari.

Halep, numărul trei mondial, a cedat după o oră și 52 de minute în fața numărul 43 ATP, aceasta fiind a doua victorie a franțuzoaicei în fața româncei, pe care a mai întrecut-o anul trecut în primul tur la Paris, cu 7-6 (1), 6-4.

Simona a controlat clar primul set, a condus cu 3-1 și 4-2, a reușit un nou break și apoi a închis setul cu 6-2, în 27 de minute.

A urmat un ”blackout” total al româncei, care a culminat cu ghemul patru în care a comis trei duble greșeli. Mladenovic (22 ani) a luat setul în 23 de minute.

În decisiv, meciul a fost foarte strâns, dar Halep a fost într-o continuă cursă de urmărire: Mladenovic a avut 1-0, 2-1, 3-2, 4-3, reușind apoi un break pentru 5-3. Simona a revenit și a câștigat pe serviciul adversarei, iar apoi a egalat (5-5), meciul ajungând în tiebreak. Halep a condus o singură dată, cu 4-3, dar apoi a pierdut patru puncte la rând, setul și meciul.

Românca a reușit 21 de mingi direct câștigătoare în acest meci, iar Mladenovic a avut 27. Halep a comis 30 de erori neforțate, față de 27 ale franțuzoaicei.

Halep va primit pentru participare 16.725 dolari și 100 puncte WTA.

Simona Halep e programată să joace vineri și la dublu în sferturi, alături de britanica Heather Watson, împotriva perechii Yung-Jan Chan (Taiwan)/Jie Zheng (China).

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments