Simona Halep a debutat în forţă la Roland Garros

by Sorin Haut

Simona Halep a învins-o cu 6-2, 6-3 pe Jana Cepelova, locul 89 WTA, în primul tur al turneului de la Roland Garros. Românca aflată pe locul 4 în lume a câştigat şapte game-uri la rând, de la scorul de 1-2 în primul set, şi a încheiat partida cu alte trei game-uri la rând în care s-a impus.

În turul al doilea, Simona Halep va evolua cu germana Tatjana Maria, locul 102 WTA. Jucătoarea în vârstă de 29 de ani are 2-0 în partidele cu Halep. Ambele meciuri au avut loc în 2009. Pentru calificarea în turul al doilea, Halep şi-a asigurat 60 000 de euro şi 70 de puncte WTA.

Simona Halep a jucat în 2014 finala la Open-ul Franţei, pierdută contra Mariei Sharapova. Anul trecut, constănţeanca a ajuns în optimi la Roland Garros.

Dacă se va impune la ediţia din acest an, Simona Halep va deveni noul lider al clasamentului WTA.

Sursă: digisport.ro, Foto: gsp.ro

Facebook Comments