Silvana Rîciu s-a recăsătorit și vrea să devină din nou mamă

by Cristian Dobre

Viața bate filmul pentru cântăreața de muzică populară Silvana Rîciu. Dacă anul trecut ieșea dintr-un mariaj de 20 de ani, în toamna asta s-a recăsătorit și are în plan să-și mărească familia în viitorul apropiat.

Silvana Rîciu s-a măritat luna trecută cu un coleg de breaslă, Nicușor Ioniță. Cei doi se știau de 13 ani și au avut colaborări pe plan profesional. Soțul artistei a trecut cu brio testul celor doi copii ai ei, fata de 10 ani și băiețelul de 8 ani, care l-au acceptat rapid ca pe unul de-al casei. „Fetița mea Andrada și băiețelul meu Luca sunt foarte atașați de el, îl și știau dinainte , așa încât nu a fost vreun impact”, ne-a mărturisit ea. Nicușor Ioniță nu numai că a găsit o cale ușoară de a comunica cu ei, dar toți trei vor la unison mărirea familiei! Prin urmare, cântăreața e pregătită să o ia de la zero cu al treilea copil. “El îi răsfață foarte mult, are grijă să nu le lipsească nimic, le face toate poftele, câteodată mă și cert cu el din cauza asta… Însă el iubește foarte mult copiii și speră ca în viitorul apropiat să aibă și un bebe la care el să fie tata. Și dacă nu aș avea eu în plan, cei mici ai mei, împreună cu el, nu mi-ar da de ales. Da, vrem un copil, însă am de făcut înainte un tratament pentru altceva, nu are legătură cu sarcina și da, sigur, muncim la asta. Ce poate fi mai frumos decât să fii un om împlinit pe toate planurile? Eu mă consider o femeie împlinită, o mamă împlinită, o artistă împlinită, însă întotdeauna un plus de fericire, cum e cel adus de un bebe, nu are decât să îți facă viața și mai frumoasă!”, a declarat, pentru Libertatea, Silvana Rîciu.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments