Polițiștii Biroului Siguranță Școlară și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad s-au întâlnit, în cursul acestei săptămâni, cu mai mulți copii din tabăra de copii de la Căsoaia.
Întâlnirea cu cei 75 de elevi în vacanță a avut ca teme de discuție viața de școlar, cu problemele specifice vârstei, printre care bullyingul, victimizarea minorilor și absenteismul.
O mare parte din discuție s-a axat pe prevenirea consumului de alcool, tutun, droguri și alte substanțe cu efecte psihoactive, copiilor fiindu-le explicate efectele asupra sănătății fizice și psihice, pe termen scurt și lung.
Copiii au fost încântați de întâlnire, urmând a fi organizate și altele, cu sprijinul Asociației “Filantropia”, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului.