Cântăreţii columbieni Shakira şi Carlos Vives au fost acuzaţi de plagiat în cazul hitului „La Bicicleta”, de un cântăreţ şi producător muzical de origine cubaneză.
Shakira a fost prezentă, miercuri, la o audiere care a avut loc la un tribunal din Madrid, Spania, ţară în care locuieşte, potrivit apnews.com.
Cântăreaţa în vârstă de 42 de ani nu a comentat acuzaţiile miercuri, la sosirea la tribunal, dar, anterior, atât ea, cât şi Vives au respins afirmaţiile lui Livan Rafael Castellanos potrivit căruia „La Bicicleta” conţine versuri, ritmuri şi o melodie similare piesei sale din 1997 „Yo te quiero tanto”.
„La Bicicleta” a fost premiat cu două dintre cele trei trofee majore Grammy Latino la gala din 2016, pentru cel mai bun cântec şi cea mai bună înregistrare.
De-a lungul carierei, Shakira a primit numeroase distincţii, printre care două premii Grammy şi 13 Latin Grammy, şi a fost nominalizată la premiile Globul de Aur în 2007, pentru melodia „Despedida”, inclusă pe coloana sonoră a filmului „Dragoste în vremea holerei”, de Mike Newell. Printre cele mai reuşite colaborări ale cântăreţei au fost cele cu Beyonce şi Wyclef Jean, pentru piesele „Beautiful Liar” şi „Hips Don’t Lie”. Cel mai recent album de studio al său, al 11-lea, intitulat „El Dorado”, a fost lansat în mai 2017. Albumele Shakirei s-au vândut în peste 70 de milioane de copii pe plan mondial.
Sursa: mediafax.ro