Sfințirea monumentului Preoților Martiri Cornel Popescu și Cornel Leucuța din Șimand

by Andreea Radu

Duminica a 28-a după Rusalii, 15 decembrie 2019, a constituit pentru comunitatea ortodoxă din Șimand un moment de excepție care va rămâne înscris cu litere de aur în istoria acestei localități și va dăinui multă vreme în sufletele celor care au avut bucuria de a participa la acest eveniment. Cu prilejul centenarului martiriului celor doi preoți din Șimand, Cornel Popescu și Cornel Leucuța (9 aprilie 1919), Asociația „Anastasis Orbis” din Șimand, a organizat o serie de manifestări dedicate acestui eveniment.

Astfel, la orele amiezii, în prezența a numeroși credincioși din Șimand și din împrejurimi, a avut loc sfințirea monumentului preoților martiri, ridicat pe malul Canalului Morilor, în hotarul dintre localitățile Șimand și Socodor, locul unde au fost martirizați cei doi preoți din Șimand. Evenimentul a început cu dezvelirea monumentului, urmat de slujba de sfințire și panihida oficiate de un sobor de preoți. Din sobor au făcut parte: Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Protos. Lect. Dr. Nicolae M. Tang, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad și fiu al satului, Pr. Viorel Boțoc și Pr. Ovidiu Ardelean de la Parohia Socodor, Pr. Adinel Popovici de la Parohia Grăniceri și Pr. Mircea Hurdea de la Parohia Șimand, care a coordonat acțiunile Asociației „Anastasis Orbis”.

De asemenea, la eveniment au participat și oficialități: doamna Olimpia Popa, subprefect al Județului Arad, Florin Dema, primarul localității Șimand și Iustin Șodincă, viceprimarul localității Șimand.

Ca delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, părintele consilier Iustin Popovici a transmis cuvântul de binecuvântare din partea Chiriarhului locului, și a subliniat importanța aducerii-aminte de jertfa celor doi preoți care au sfințit acel loc cu sângele lor în Vinerea Mare a  anului 1919.

A urmat cuvântul domnului sculptor Dumitru Paina, cel care s-a ocupat de partea artistică a monumentului și care a oferit câteva explicații cu privire la realizarea acestuia. Părintele Mircea Hurdea a evidențiat pe de-o parte, însemnătatea acestei zile pentru comunitatea din Șimand, iar pe de altă parte responsabilitatea ce revine fiecăruia de a purta veșnic în suflete chipurile celor doi preoți, modele demne de urmat.

Evenimentul a continuat cu oferirea din partea Asociației a unor distincții pentru părinții din sobor, oficialități și nu în ultimul rând pentru sponsorii care au făcut posibil ridicarea acestui monument.

În după-masa aceleași zile, s-a desfășurat o conferință cu titlul „Centenarul martiriului preoților Cornel Popescu și Cornel Leucuța din Șimand 1919-2019”. Pentru început, grupul vocal al Asociației „Anastasis Orbis” a încântat sufletele celor prezenți cu un buchet de colinde tradiționale.

În cadrul conferinței, au fost prezentate trei alocuțiuni, după cum urmează: prof. Vlad Ciurdar a reliefat contextul politic în care se afla Transilvania la sfârșitul anului 1918 și începutul anului 1919; masterandul Alin Ciotea a făcut o prezentare a martiriului celor doi preoți și a evidențiat modul în care credincioșii din Șimand și-au arătat întreaga prețuire pentru jertfa lor, iar Protos. Lect. Dr. Nicolae M. Tang a creionat un portret intelectual al părintelui Cornel Leucuța așa cum reiese din articolele publicate de acesta în revista Biserica și Școala, și a oferit câteva detalii inedite cu privire la reînhumarea celor doi preoți în curtea bisericii din Șimand, în 22 mai 1919. A urmat o sesiune de discuții pe marginea acestor referate, în care cei prezenți au avut ocazia să pună întrebări sau să aducă anumite completări la cele spuse.

Este important de menționat că la acest eveniment, au participat istorici, profesori și oameni de cultură, dintre care amintim: istoricul Horia Truță, d-nul Eugen Criste, fost director al Arhivelor Statului, filiala Arad, părintele Arhid. Dr. Gheorghe Hodrea și alții.

Această zi este o încununare a mai multor evenimente pe care Asociația ,,Anastasis Orbis” le-a desfășurat pe parcursul întregului an 2019.

 

 

Masterand Alin Ciotea

Facebook Comments