SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL SARBATOAREA INGERILOR

by Cristian Dobre

Astazi este sarbatoarea ingerilor! Exista din popor o vorba ca atunci cand vedem cazand o stea cineva isi ia ramas bun de la viata pamanteasca si pleaca la intalnirea cu ingerii. Vazand ultimele zile prin prisma intelepciunii populare se pare ca in ultima saptamana tara noastra a fost „mai plina” de ingeri ca niciodata pentru ca ingerii din cer au coborat sa ii intampine pe cei deveniti ingeri inainte de vreme, plecand impreuna in inaltul cerului sa ne vegheze de acolo, din casa ingerilor nevazuti.

Sfintii Mihail si Gavriil , dreptatea si bunatatea, si-au facut aparitia de-alungul vremurilor fie pentru a mustra, fie pentru a aduce bucurie prin vestile bune aduse pentru omenire. Zilele acestea am fost mustrati ca popor facandu-ne mai saraci cu 43 de ingeri. Din absolut orice avem de invatat ceva, chiar daca este mult prea mare durerea acum pentru a intelege in totalitate pentru ce am fost mustrati intr-un mod atat de brutal, un prim invatamant iesit chiar din acele flacari din clubul Colectiv, unde 400 de tineri au ales sa petreaca o seara de vineri, este ca tot ceea ce facem in timpul vietii trebuie facut in spiritul Invierii. Fiecare dintre noi, indiferent de locul in care ne aflam, acasa, in societate, la locul de munca, in natura, sa facem totul ca pentru Dumnezeu, pentru ca daca nu ne facem datoria de oameni in spiritul Invierii, nepasarea noastra poate ucide chiar daca nu aprindem personal chibritul. Orice lucru, cat de marunt, facut cu constiinta este facut spre Inviere si nu spre moarte. Cat despre locul de unde am fost mustrati noi, ca popor, si care este acum pe buzele tuturor, sa nu ne grabim sa aruncam cu pietre, pentru ca ar fi putut fi un spital, o biserica sau oricare alt loc si atunci orice argument rautacios valabil pentru unii acum ar pica in derizoriu.

Cum astazi, 8 noiembrie, ii sarbatorim impreuna pe cei doi Arhangheli Mihail si Gavriil, intelegand oarecum „mustrarea” ramane sa descoperim care a fost si vestea buna pentru Romania prin aratarea atator ingeri in decursul a doar cateva zile.

Sa ii rugam din toata inima pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, plecand genunchii inimilor noastre, sa aline durerea familiilor pustiite de durere, iar aripile lor sa atinga trupurile chinuinde aflate in spitale, pentru ca in fata unor astfel de dureri orice alta cerere catre ei este total nesemnificativa acum. Celor care purtati numele lor, multa sanatate si multe impliniri duhovnicesti!

Doamne ajuta! (Monahul Serafim-Schitul Moneasa)

Facebook Comments