SFINTII MARTIRI BRANCOVENI VOR FI COMEMORATI LA ARAD

by Cosmin Mihuta

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va avea loc sâmbătă, 16 august, la Teatrul de vară, un concert inedit de muzică bisericească închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Aradului.

Concertul face parte din proiectul de colaborare încheiat între Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Arhiepiscopia Aradului. Concertul va fi un amin rostit de psalţii Banatului, ce vor înălţa slavă lui Dumnezeu, Cel preamărit întru sfinţii Săi. Concertul va fi un moment de har, de bucurie, de rugăciune, pentru a întări dialogul şi comuniunea noastră cu Dumnezeu, pentru a ne opri să contemplăm raza Lui de frumuseţe care ne uimeşte, care ne atinge în interior şi ne invită să urcăm spre El, Cel minunat întru sfinţii Săi.

Calea martirilor constă în nu-ul lor concret spus nedreptăţii: respingând participarea la necredinţe, au refuzat să se plece în faţa falsităţii, în faţa adorării persoanelor umane şi a puterii lor, şi, în acest mod, au înălţat puterea adevărului şi a iubirii de neam. Astfel au slujit adevărata pace. Credinţa martirilor este speranţă: certitudinea că avem un viitor mare în Dumnezeu. Când Dumnezeu devine mare pentru om, omul nu devine mic: devine mai mare şi omul, iar lumea se umple de lumină. Cine găseşte pe Dumnezeu găseşte orice lucru, cine Îl pierde pe Dumnezeu, pierde orice lucru. Hristos este medicamentul universal: Hristos înainte de toate, Hristos în centrul inimii, în centrul istoriei şi al universului.

 

Sursa: basilica.ro

 

Facebook Comments