Sfinții Împărați Constantin și Elena, oamenii potriviți la locul potrivit

by Dana B.

Întreaga cuprindere a creștinătății îi are astăzi spre sărbătorire pe cei ”întocmai ca Apostolii”, Sfinții Împărați Constantin și Elena, mamă și fiu, care prin ale lor decizii au pus capăt celor trei veacuri din istoria religiei creștine scrise cu sângele martirilor.

Trei veacuri ale începutului de creștinism, în care mărturisirea credinței în Hristos era sinonimă cu condamnarea la moarte, moarte cumplită precedată de chinuri greu numai și de imaginat. Cum învățătura creștină propovăduia iubirea și egalitatea dintre oameni, contrar gândirii vremurilor, zidirea văzută a Împărăției Lui Dumnezeu avea să se lovească din plin de potrivnicia împărăției plăcerilor și a răului, potrivnicie regăsită în râurile de sânge ale mucenicilor.

Aflându-se în preajma unei lupte foarte grele pe care o avea de dus cu Maxențiu, Împăratul Constantin, păgân fiind, cere ajutor Dumnezeului creștinilor, Dumnezeu care îi răspunde prin arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer, sub care stătea scris ”PRIN ACEST SEMN VEI ÎNVINGE!”.

Era vorba de semnul biruinței și al nemuririi pe care împăratul dă poruncă a fi pus pe steagurile de luptă și pe hainele soldaților. Și au biruit! Marcat de o astfel de binecuvântată întâmplare, Împăratul Constantin dă, în anul 313, Edictul de la Milano prin care creștinismul avea să devină o religie liberă cu posibilitatea de a-și construi biserici, iar Duminica  declarată zi de odihnă în tot imperiul. Direct implicat în viața Bisericii, Împăratul Constantin, creștinul Constantin, avea să convoace și primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, pentru a pune capăt ereziei ariene. Cât despre buna sa mamă,  creștina Elena, știm că, impresionată de multul ajutor primit de fiul său de la Sfânta Cruce, a făcut toate demersurile necesare pentru găsirea lemnului Sfintei Cruci pe care fusese răstignit Mântuitorul, iar dacă astăzi ne putem bucura de binecuvântările acestei Sfinte Cruci este pentru că ea, Împărăteasa Elena, a găsit-o.

Prin deciziile luate în momentele de grea încercare ale creștinismului nu putem spune despre acești Sfinți Împărați decât că au fost oamenii potriviți la locul potrivit, pentru că doar și simpla lor ezitare ar fi putut duce, poate, la multe alte râuri de sânge de creștini vărsate.

Celor care purtați numele acestor mari sfinți, Constantin și Elena, Dumnezeu să vă dăruiască din preaplinul dragostei și mărturisirii acestor împărați mult iubitori de oameni și Dumnezeu.

LA MULȚI ANI! HRISTOS A ÎNVIAT!

Monahul Serafim (Schitul Moneasa)

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate