„Acum puterile cereşti împreună cu noi nevăzut slujesc”, rostesc sfielnic preoții în Sfinte Liturghii, aducând mărturia existenței cetelor cerești care nevăzut slujesc alături de ei în Altare.
Zi de mare bucurie duhovnicească pentru creștinii ortodocși este astăzi, prin sărbătorirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a soborului acestora.
Arhanghelul Mihail, socotit îngerul dreptății sau al legii dumnezeiești, s-a arătat de foarte multe ori atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament intervenind în fața oștirilor dușmanilor și apărând pe cei care cereau ajutor de la Dumnezeu. În Noul Testament, Arhanghelul Mihail apare la Învierea Domnului el ridicând piatra de pe ușa mormântului, iar după aceea continuând să se arate și să vestească oamenilor voia Lui Dumnezeu.
Arhanghelul Gavriil, arhanghelul bucuriei cu chip frumos, ființă duioasă și bună, este cel despre care știm că întotdeauna a adus și aduce vești de bune. Căci cum altfel decât înger al bucuriei îl putem numi pe cel care a făcut binevestirea nașterii profetului Samuil din Vechiul Testament, binevestirea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, dar mai ales Buna-Vestire a nașterii Celui Preaînalt din Fecioara Maria?
Dreptate, bucurie, mângâiere, grijă, bună-însoțire, toate pot fi nume date celor mii și mii de îngeri dăruiți de Dumnezeu lumii din multa-I purtare de grijă, iar noi datori suntem în tot ceasul vieții noastre să ne rugăm zicând: ”Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca să ne acoperiţi pe noi, prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, cei ce sunteţi mai-mari peste cetele puterilor de sus!”
Celor care purtați numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Dumnezeu să vă rânduiască bune împliniri, viață liniștită și duh împăcat, avându-i pe aceștia doi mari apărători și călăuzitori oriunde viața v-ar purta! La mulți și buni ani!