În cadrul programului de prevenire şi combatere a furturilor din autoturisme, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad vă recomandă:
Pentru a preîntâmpina comiterea unor asemenea fapte vă prezentăm câteva cauze şi condiţii care favorizează acest gen de infracţiuni:
• neglijenţa posesorilor de autovehicule, cu ocazia parcării şi asigurării acestora;
• în multe cazuri, posesorii de autoturisme le parchează în locuri neamenajate, nepăzite şi neiluminate ceea ce favorizează activitatea hoţilor;
• sunt situaţii în care autoturismele sunt lăsate descuiate şi chiar cu cheile în contact ori, datorită unor defecţiuni sunt lăsate perioade îndelungate de timp în diferite locuri de unde pot fi tractate sau dezmembrate;
• încrederea acordată de unii posesori de autovehicule faţă de persoane necunoscute;
•nedotarea autoturismului cu dispozitiv antifurt;
• nu trebuie uitat că orice sistem electronic de alarmare nu poate fi decât binevenit sau dacă nu trebuie folosit un sistem de blocare al uşilor cu chei neconvenţionale.
Pentru prevenirea acestor evenimente nedorite, poliţa recomandă posesorilor de autoturisme:
• contactarea firmelor specializate în comercializarea şi instalarea de sisteme de alarmare, antifurt, pe autoturisme, în vederea cumpărării unor asemenea sisteme care odată activate descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor;
•asigurarea autoturismelor prin încuierea uşilor;
• a nu se lăsa în autoturism obiecte personale, şi nici cele ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
• ca proprietarii de autoturisme atunci când părăsesc autoturismul, să nu lase la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor din autoturisme, exemplificând în acest sens: genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip „Diplomat”, aparatură electronică, etc.;
• ca autoturismele să fie parcate numai în locuri bine iluminate, în locuri unde pot fi observate în permanenţă de către proprietari, nu în locuri dosnice, în locuri izolate din punct de vedere al traficului de persoane;
• Nu lăsaţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genţi, serviete, portofele, telefoane mobile…)!
• Când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute, încuiaţi portierele şi închideţi complet geamurile!
•Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele acestuia!
• Pe timpul nopţii nu lăsaţi în autoturism aparatura electronică detaşabilă (CD/MP3-player, sisteme de navigaţie GPS, detectoare radar )!
• În cazul spargerii autoturismului NU umblaţi în interior până la sosirea poliţiei!
Ori de câte ori sunteţi victima sau martorul unui furt, anunţaţi imediat Poliţia sunând la numărul 112 – apel de urgenţă gratuit !
Facebook Comments