Știri Arad. Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae a fost sărbătorită în acest an într-un mod deosebit în Parohia Grăniceri, Protopopiatul Arad. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohială cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de către Protos. Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului, dimpreună cu părintele paroh Adinel Popovici.
În cuvântul de învățătură, părintele consilier a vorbit despre viața și minunile Sfântului Nicolae, care este numit și prețuit în Biserica creștină ca modelul iubirii lucrătoare, chipul blândeților, cald folositor al celor necăjiți, mângâierea celor ce plâng și părintele săracilor.
La Sfânta Liturghie, pe lângă oficialitățile locale și județene, domnul Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, domnul Petru-Claudiu Bătrânuț, primarul localității, domnul Paul Krizner, directorul școlii, au participat cadrele didactice cu toți elevii Școlii Generale din localitate și mulți credincioși. Cei mici au cântat câteva colinde, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos și la final au primit daruri, dulciuri și iconițe din partea preotului paroh.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul parohiei.
La final, Părintele Adinel Popovici a mulțumit tuturor celor prezenți, conducerii primăriei și școlii pentru sprijinul acordat în acest demers al său.
După Sfânta Liturghie, oficialitățile prezente au vizitat, la invitația domnului director, Școala Gimnazială din Grăniceri.
Răzvan Săcui
Student teolog